
Echipa din Manchester a egalat-o pe Chelsea de la 0-3
Derby-ul englez al weekendului a fost un adevărat show pentru privitori, cu excepția suporterilor celor două echipe și a pariorilor. Chelsea a deschis scorul după autogolul lui Evans (36), apoi și-a dublat avantajul grație lui Mata (46) și a dus scorul la un incredibil 3-0 după reușita lui David Luz (50). Conturile păreau încheiate, dar Sir Alex Ferguson și-a repus mașinăria în funcțiune, iar golurile au început să curgă în poarta gazdelor pe bandă rulantă. Rooney a punctat de două ori consecutiv din penalty, în minutele 58 și 70, iar Hernandez a aruncat sectorul de tribună al oaspeților în aer, după ce a înscris cu șase minute înainte de ultimul fluier. Cu toate că United s-a îndepărtat de rivala City ca urmare a acestui rezultat, jucătorii „diavolilor” au sărbătorit la final punctul, dat fiind că a fost obținut în condiții extreme. Mai mult, fundașul Rio Ferdinand a ținut să le mulțumească fanilor adverși pentru suportul involuntar pe care l-au oferit jucătorilor din Manchester. „Am fost huiduit de galeria echipei Chelsea – bravo, băieți! Mulțumesc că ne-ați inspirat pe mine și pe coechipierii mei. A fost ca un combustibil pentru mine! Spirit de echipă”, a postat internaționalul englez pe o rețea de socializare. Punctul obținut in extremis este cu atât mai valoros pentru Ferdinand cu cât fratele său, Anton, de la Queens Park Rangers, l-a acuzat pe John Terry, legitimat la Chelsea, de injurii rasiste.
De cealaltă parte, antrenorul londonezilor, Andre Villas-Boas, consideră că arbitrajul a avut un cuvânt greu de spus în deznodământul partidei.
„Primul penaly a fost acordat fără dubiu în mod corect, dar al doilea a fost dubios. Nici nu știu dacă arbitrul central avea un unghi prea bun, poate că asistentul a luat decizia. Totuși, mi se pare trist că s-a acordat penalty. Poate a vrut să compenseze vreo fază din prima repriză, dar a fost o decizie foarte greșită. Din acel moment, United a avut ascendentul moral și era aproape normal să reușească și golul al treilea, egalizator”, a comentat antrenorul lui Chelsea, Villas-Boas.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















