Home Social NESSI susține obținerea fondurilor europene de cercetare pentru programe software de avangardă

NESSI susține obținerea fondurilor europene de cercetare pentru programe software de avangardă

DISTRIBUIŢI

SIVECO România acordă un rol important parteneriatelor care vizează dezvoltarea de proiecte de cercetare. În calitate de membru al Rețelei Europene de Software și Servicii (Networked European Software and Services Inițiative – NESSI), unul dintre cele mai importante organisme din domeniul științei serviciilor IT, SIVECO România promovează, la nivel european, proiectele pe care le dezvoltă în țară și care pot fi replicate.
„Europa se confruntă azi cu profunde schimbări la nivelul atitudinilor sociale, condițiilor economice și ale mediului de afaceri. Tehnologia informației și a comunicațiilor reprezintă un element esențial de impulsionare a inovației și un nucleu de creștere economică, susțin organizațiile membre NESSI. Companiile din Europa (atât din sectorul public cât și din cel privat) au devenit tot mai dependente de software și servicii. De punerea în aplicare a tehnologiilor inovatoare vor beneficia toate sectoarele economice, iar competiția la nivel global va duce, în ultimă instanță, la servicii publice eficiente, adică servicii mai bune pentru cetățeni“, declară Monica Florea, Responsabil Proiecte Europene în cadrul SIVECO România.
NESSI reunește 366 de membri din toată Europa – specialiști din universități, centre de cercetare, fundații, jucători importanți de pe piața IT, susținând interesele companiilor care activează în domeniul cercetării-dezvoltării, încurajând obținerea fondurilor europene de cercetare pentru programe software de avangardă.
Parteneriatul cu NESSI se adaugă altor parteneriate dezvoltate de SIVECO România cu organizații profesionale și de afaceri importante unde compania este membră: Asociația Europeană pentru Tehnologia Informației (European Information Technology Association), Camera de Comerț Româno-Americană, Camera de Comerț și Industrie Franco-Română.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.