Statul va subvenționa în 2012 și 2013, cu până la 5%, dobânzile la creditele contractate de agricultori în perioada 28 ianuarie-31 decembrie 2011, potrivit unei ordonanțe emise de Guvern în 2010 și ale cărei metodologie și formularistică necesare punerii în aplicare au fost publicate luni.
Subvenția se aplică la sumele reprezentând dobânzi plătite instituțiilor finanțatoare de către debitori, aferente valorilor creditelor utilizate, calculate până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv.
Potențialii beneficiarii trebuie să solicite acordul prealabil de finanțare și acordarea subvenției în primele două luni următoare anului pentru care se solicită rambursarea.
Ca urmare, pentru anul 2011, solicitarile trebuie depuse la APIA până la data de 29 februarie 2012. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este autoritatea competentă, responsabilă de administrarea schemei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















