
Turiștii care vor să meargă în vacanțe în țară în perioada mai-septembrie, dar pe care le achită integral în lunile februarie și martie, beneficiază de reduceri de până la 30% din partea agențiilor de turism, prin programul "Înscrieri timpurii", a anunțat Asociația Națională a Agențiilor de Turism.
Reducerile vor fi de până la 30% pentru hoteluri de la 2 la 5 stele, atât de pe litoralul Mării Negre, cât și din stațiuni montane, balneare, Delta Dunării sau zone de agroturism.
Campania promoțională presupune acordarea unor reduceri de preț de până la 30% pentru turiștii care aleg să achiziționeze de la agențiile de turism membre ANAT un pachet de servicii turistice cu plata integrală în perioada 1 februarie-31 martie.
Pot fi achiziționate pachete turistice pentru petrecerea concediului de vara in intervalul mai-septembrie 2012.
Programul "Înscrieri timpurii" a fost inițiat și dezvoltat de ANAT la finele anului 2008, în parteneriat cu patronatele hoteliere și cu celelalte organizații din turismul românesc, și lansat pe 1 februarie 2009.
"Marea noutate a editiei 2012 este faptul ca tarifele vor fi valabile și pentru turiștii din Republica Moldova (…) Ne așteptăm ca și în acest an să înregistrăm creșteri față de anii anteriori pentru acest program, așa cum s-a întâmplat și la precedentele ediții", a spus președintele ANAT, Corina Martin.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















