Home Actualitate 100 milioane de lei ajutor pentru familiile militarilor ucisi

100 milioane de lei ajutor pentru familiile militarilor ucisi

DISTRIBUIŢI


Familiile militarilor ucisi, la inceputul saptamanii, de catre unul dintre colegi vor primi cate 100 milioane de lei, a decis ieri guvernul, in cadrul sedintei saptamanale.

Hotararea executivului va fi publicata in -Monitorul Oficial- de vineri, astfel incat familiile sa primeasca banii cat mai repede. Luni dimineata, la o unitate apartinand Ministerului de Interne, un jandarm, intr-un moment de nebunie extrema, si-a omorat patru colegi, dupa care s-a sinucis. Pop Flaviu a fortat lada cu munitie de lupta, apoi a inceput sa-si omoare colegii, trei fiind surprinsi in somn, in camera de odihna, iar unul – in postul de santinela de pe holul de la intrarea in cladire. Imediat dupa aceea, Flaviu a urcat pana la primul etaj al cladirii, unde s-a sinucis. Pana in acest moment, ancheta efectuata de Parchet nu a scos la iveala motivele care l-au determinat pe militar sa-si omoare colegii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.