Monica Irimia, una dintre cele două gemene Cheeky Girls, visează să cåștige titlul pentru „cel mai frumos posterior al anului 2009“, anunță „The Sun“.
Potrivit tabloidului britanic, Monica Irimia lucrează din greu pentru a-și îndeplini acest vis. „Îmi lucrez corpul foarte mult, circa 2-3 ore pe zi. Este ca un job. Vreau să fiu sănătoasă și în formă, astfel încåt lumea să nu mai spună că arăt ca o ciudată. Am avut depresii și am suferit de anorexie circa 2 ani, dar acum sunt måndră că-mi pot arăta formele. Cred că arăt bine. Orice fată visează să intre în competiție pentru cel mai frumos posterior al anului. Sper să fiu apreciată de fani“, a declarat Monica Irimia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














