Iarna i-a dat dreptate fostului ministru Igaș în trei județe (Buzău, Vrancea, Ialomița) unde chiar sunt nămeți ca-n '54. Acolo a făcut prima sa vizită oficială noul premier MR Ungureanu care a constatat că unii localnici „stau la căldură în case” în timp ce militarii, polițiștii și jandarmii le deszăpezesc satele. S-a observat și prima schimbare: spre deosebire de dl. Boc, MRU n-a pus mâna pe lopată. MeReU aproape, Antena 3 a sancționat imediat declarațiile dure ale noului premier pe care dl. Ponta l-a numit „adversarul meu începând de joi”. Adică imediat după ce a rostit în Parlament un discurs unde a lăsat armele jos o oră prezentând cele „15 condiții ale USL” pentru o guvernare eficientă. Deși gestul dlui Ponta a fost unul firesc și chiar sportiv – până și boxerii se salută atingându-și mănușile înainte să-și care pumni în cap, dl. Antonescu s-a alarmat ca de-o trădare. Înțelegând că a fost înțeles greșit, dl. Ponta a negat imediat orice intenție de a susține guvernul MRU – dar asta nu i-a folosit la nimic: câțiva camarazi l-au declarat suspect de SIE iar dl. Antonescu a rostit un discurs extraparlamentar unde s-a declarat nereprezentat „stilistic” de dl. Ponta amintindu-i (urbi et orbi) că scopul USL este „de a se bate cu Băsescu” până la ultima picătură de rațiune. Mai ales că guvernul MRU este și „ilegitim” fiindcă s-a format „fără dialog cu societatea civilă și cu protestatarii”. Păi, în acest caz toate guvernele lumii sunt ilegitime. Culmea e că liderii USL se întâlniseră în joia respectivă la sediul… Grivco, la un instructaj cu dl. Voiculescu. Felix culpa! Când ai un asemenea patron e cam greu să mai vorbești de păcatele altora. Dl. Iliescu a apreciat însă „maturizarea cârlanului” Ponta: „a fost o ocazie să arate că opoziția are și ceva în cap” și nu numai copite: „văd că acum cârlanul e ăl mai bătrân” – care i-a respins aprecierea: „îl rog pe dl. Iliescu să-și păstreze epitetele zoologice în ferma proprie, adică la PSD” a zis dl. Antonescu stabilind niște limite: „în politică, faci ce poți ca om, restul îl face domnul”. Domnul Voiculescu. Cu această ocazie s-a aflat și că dl. Ponta va pleca singur la Washington lăsându-l pe dl. Antonescu acasă, să aibă grijă de cel mic (Daniel Constantin) și de țară. Fiindcă tot nu știe engleza. Între timp, noul guvern a intrat în zăpadă, după care vin inundațiile și va intra la apă. Cei mai tineri miniștri (Nazare, Mustea) n-au apărut încă la nămeți. Nu i-or fi lăsat părinții să iasă din minister cu capul gol.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















