Democratii vor depune, in scurt timp, la Camera Deputatilor o propunere legislativa pentru interzicerea angajarilor si numirilor in unele functii in baza relatiilor de rudenie, -ca urmare a tendintelor PSD de a transforma nepotismul in politica de stat-, a anuntat ieri vicepresedintele PD Emil Boc. El sustine ca aceasta lege este necesara intrucat nepotismul afecteaza performanta institutiilor publice si a societatilor de stat si pentru ca sunt utilizati bani publici in baza unor considerente de natura personala. Boc a amintit ca interzicerea actelor de nepotism se regaseste in legislatia SUA, Australiei, Canadei, Danemarcei, Noii Zeelande si Marii Britanii. In proiectul de lege al PD se va propune ca persoanele cu functii de conducere in cadrul institutiilor publice sa nu aiba dreptul de a numi sau angaja in acele institutii persoane cu care sunt in relatii de rudenie pana la gradul IV inclusiv. Aceeasi interdictie va fi si pentru membri ai familiilor persoanelor aflate intr-o pozitie care le permite luarea de decizii ce le-ar putea afecta cariera. De asemenea, se va interzice angajarea in sectorul public a membrilor de familie ai persoanelor care detin sau conduc societati comerciale legate de respectiva institutie prin contracte comerciale. Democratii propun si cateva sanctiuni, cum ar fi amenzi in functie de cuantumul salariului pentru conducatorul institutiei, nulitatea contractului de munca pentru persoana angajata fara respectarea restrictiilor din lege. Proiectul prevede, totodata, si obligatia, pentru reprezentantii societatilor care intra in contact cu o institutie publica sau intreprindere de stat pentru vanzarea/cumpararea de bunuri sau servicii, de a dezvalui in scris orice relatie de rudenie cu o persoana care este angajata a respectivei institutii sau intreprinderi. Boc le-a dat ca exemple reprezentative in privinta nepotismului pe Alina Puwak, fiica ministrului integrarii, fosta angajata a acestui minister, si pe Daciana Sarbu, fiica ministrului agriculturii, pentru care s-a infiintat un post de secretar de stat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















