Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie vor incepe, astazi, dezbaterile in procesul in care fostul sef al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), Ioan Melinescu, este acuzat de uzurpare de calitati oficiale.
In 17 februarie, Melinescu a fost trimis in judecata. Biroul de presa al Ministerului Public informand ca acesta este acuzat ca ar fi continuat sa isi exercite prerogativele de presedinte al Oficiului si dupa data revocarii din functiile de membru al plenului si de sef al institutiei respective.
Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) au stabilit ca Ioan Melinescu ar fi participat, in perioada 5 mai 2004-22 iunie 2004, la un numar de cinci sedinte plenare in care a deliberat, a votat si a decis, alaturi de ceilalti membri, in legatura cu o serie de documente destinate informarii altor autoritati ale statului, precum si asupra trecerii in evidenta pasiva a unor lucrari.
In aceeasi perioada, Melinescu ar fi semnat ordonatoare de credite, ordine de definitivare pe functii si state de plata, desi nu mai avea calitatea de membru si presedinte al Oficiului inca din data de 5 mai 2004, atunci cand hotararea de guvern prin care a fost revocat din functie a fost publicata in Monitorul Oficial.
In plus, prin decizia premierului din 6 mai 2004, Melinescu a fost numit in functia de consilier personal pe probleme de spalare de bani in cadrul cancelariei primului ministru de la acea data.
Asupra vinovatiei lui Ioan Melinescu se va pronunta Inalta Curte de Casatie si Justitie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















