Home Economic-Financiar -Bursa din Sibiu vrea sa colaboreze, nu sa fuzioneze cu Bursa din...

-Bursa din Sibiu vrea sa colaboreze, nu sa fuzioneze cu Bursa din Budapesta-

DISTRIBUIŢI

Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS) intentioneaza sa implementeze, in viitorul apropiat, si derivate pe marfuri, pentru a ajunge la o lichiditate mai mare. In acest sens, presedintele BMFMS, Teodor Ancuta, a discutat, inca de la sfarsitul anului trecut, cu directorul Bursei din Budapesta, pentru o colaborare privind tranzactionarea derivatelor pe cereale si carcase. Presa locala insa a resuscitat subiectul in preajma Marii Adunari Secuiesti care va avea loc maine, astfel ca intr-un articol aparut vineri in -Buna ziua, Ardeal- se aduce deja in discutie fuziunea cu Bursa din Budapesta si o asa-numita -bursa maghiara din Sibiu-.


-Am avut o singura discutie cu directorul Bursei din Budapesta pentru aceasta colaborare, si nicidecum nu a fost vorba despre o listare a BMFMS la Budapesta. In prezent, prioritatea noastra este finalizarea fuziunii cu Bursa de Valori Bucuresti (BVB)-, ne-a declarat presedintele Bursei sibiene, fara a exclude insa o posibila fuziune, ca obiectiv pe termen lung.

Explicatii

-Am initiat aceasta colaborare pentru ca in Romania nu se fac derivate pe marfuri. In afara de Budapesta, care tranzactioneaza inca din 1993 cereale, si de Bursa din Londra, in Europa nu se fac astfel de derivate-, a subliniat Ancuta. Presedintele BMFMS apreciaza ca, in conditiile in care fuziunea cu BVB nu se va realiza, nu este exclusa orientarea catre alte burse: -Daca nu se produce fuziunea, probabil ca ne va fi greu sa ne descurcam singuri. In orice caz, tendinta generala este de globalizare, si se prea poate ca si Bursa din Bucuresti sa aiba in vedere o fuziune cu Bursa din Viena. Toate acestea sunt posibile, insa faptul ca, de exemplu, BVB si Bursa din Viena au semnat acordul-cadru privind licentele pentru comercializarea indicilor BVB si acordul de cooperare privind indicele -New Europe Blue Chips Index- (NTX) nu inseamna ca, gata, s-a stabilit vreo fuziune-, a precizat Teodor Ancuta.

Stadiul fuziunii cu BVB

In momentul de fata, Bursa sibiana are pe ordinea de zi fuziunea cu BVB: -Probabil ca astazi (n.r. – ieri) vom semna protocolul de colaborare aprobat deja de cele doua comisii tehnice care se ocupa de proiectul fuziunii. Noi ne vedem de treaba, suntem autorizati ca operatori de piata, iar cele doua comitete tehnice de fuziune, care s-au intalnit la Bucuresti in data de 28 februarie, au ca obiectiv principal identificarea etapelor pe care le vom parcurge-, ne-a explicat Teodor Ancuta. Domnia sa a dezmintit posibilele disensiuni care ar exista cu Bursa din Bucuresti, vehiculate de presa sibiana: -Nu avem nici un fel de divergenta cu BVB si speram ca proiectul de fuziune sa se deruleze fara probleme. Deocamdata nu pot estima o data a fuziunii, pana nu vedem semnate toate documentele si pana nu parcurgem toate etapele-, ne-a declarat presedintele BMFMS. Totodata, Teodor Ancuta a subliniat ca, tocmai in perspectiva acestei fuziuni, majorarea de capital a fost oprita. Amintim ca Bursa din Sibiu ar trebui sa-si majoreze capitalul social, pana la integrarea in Uniunea Europeana, de la 500.000 de euro la cinci milioane de euro.

Diversiune in preajma -Zilei Secuimii-?

Presedintele BMFMS dezminte, astfel, toate informatiile aparute, saptamana trecuta, in -Ziarul de Sibiu- si in -Buna ziua, Ardeal- cu privire la fuziunea cu Bursa din Budapesta si considera ca toate aceste articole au avut ca scop manipularea opiniei publice in preajma Marii Adunari Secuiesti de maine. -Probabil ca sa se vanda ziarul mai bine au scos in fata titluri de genul <Bursa maghiara din Sibiu> sau aluzii de tipul reconstituirii Imperiului Habsburgic (stiut fiind faptul ca 62% din Bursa de la Budapesta este detinuta de Bursa din Viena). Sunt o persoana cunoscuta pe plan local si acesta este un motiv in plus sa se faca anumite aluzii, pentru a se crea o anumita imagine-, a comentat Teodor Ancuta pe marginea articolelor mentionate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.