
Cântăreața Whitney Houston ar fi luat Xanax, un medicament cu efecte sedative puternice, și ar fi adormit în cadă, fapt care ar fi condus la decesul său prin înecare. Site-ul tmz.com citează membri ai familiei cântăreței care ar fi spus că acesteia i-a fost prescris medicamentul, care în mod obișnuit este recomandat pentru tratarea anxietății și depresiei. Cântăreața ar fi consumat mult alcool în noaptea dinaintea morții sale, potrivit site-ului tmz.com. Alcoolul, în combinație cu medicamentul Xanax, are un puternic efect sedativ, fapt care ar fi făcut-o să adoarmă în cadă.
Cântăreața ar fi fost descoperită în cada de baie având fața sub apă, potrivit unor persoane apropiate artistei.
Stilista ei, persoana care îi aranja părul și două gărzi de corp s-ar fi aflat printre persoanele aflate în camera cântăreței în respectivele momente. Aceștia ar fi devenit îngrijorați pentru că Whitney ar fi stat în baie peste o oră și se făcuse timpul pentru a merge la petrecerea producătorului Clive Davis, unde artista urma să susțină un recital.
Aceștia ar fi bătut la ușa băii și, neprimind niciun răspuns, au pus-o pe stilista cântăreței să verifice dacă Whitney este în regulă. Ea a început să țipe imediat, iar una dintre gărzile de corp a fugit și a scos-o pe cântăreață de sub apă. Se pare că Whitney ar fi alunecat sub apă, iar când a fost scoasă, trupul ei era foarte rece. Paramedicii au sosit la scurt timp după aceea, dar nu au putut să o resusciteze, decesul cântăreței fiind pronunțat sâmbătă, la ora locală 3.55 p.m.
Pe de altă parte, potrivit TMZ, polițiștii ar fi găsit în camera de hotel în care a fost descoperită moartă Whitney Houston pastile eliberate doar pe bază de rețetă medicală, însă nu au găsit droguri și alcool, cauzele morții cântăreței fiind încă necunoscute.
Medicii legiști americani au finalizat duminică autopsia lui Whitney Houston, însă cauza morții va fi cunoscută abia după efectuarea unor teste toxicologice, care vor avea nevoie de șase sau chiar opt săptămâni pentru a fi finalizate. Altă ipoteză este aceea că artista nu s-a înecat, deoarece nu avea suficientă apă în plămâni, ci a decedat în urma unui stop cardiac cauzat de consumul de Xanax și alcool.
La sediul New Hope Baptist Church din Newark, New Jersey, orașul natal al cântăreței, numeroși fani s-au reunit pentru a-i aduce un omagiu. Scrisori și flori au fost depuse la intrarea în biserică, iar membrii congregației se îmbrățișau și plângeau împreună.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















