Conform articolului 20 din Constituția României, – Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Ce spune CEDO despre libertatea jurnalistului de a scrie?
Există o diferență fundamentală între ce permite CEDO unui jurnalist și pretenția unei autorități publice de a-i spune acestuia cum să redacteze un articol. Această diferență a fost ignorată de prefectul județului Bihor, Emilian Pavel, prin noul Regulament privind acreditarea reprezentanților mass-media, aprobat prin Ordinul nr. 320 din 10 noiembrie 2026.
Documentul nu se limitează la stabilirea condițiilor administrative pentru acreditarea jurnaliștilor. Prin articolul 15, acesta intră într-o zonă mult mai sensibilă: verificarea informațiilor, delimitarea faptelor de opinii, solicitarea punctelor de vedere, respectarea reputației persoanelor și corectarea erorilor. Mai mult, articolul 16 permite ca încălcarea anumitor obligații să devină motiv pentru refuzarea sau retragerea acreditării, în condițiile prevăzute de regulament.
Problema nu este dacă jurnaliștii trebuie să fie corecți, echilibrați și responsabili. Evident că trebuie. Problema este cine stabilește aceste standarde și, mai ales, cine are dreptul să sancționeze nerespectarea lor. Deontologia jurnalistică nu poate deveni un instrument administrativ prin care un demnitar să influențeze activitatea editorială a presei.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin articolul 10, protejează libertatea de exprimare și libertatea presei. Această protecție nu se referă doar la dreptul de a publica informații convenabile autorităților, ci și la dreptul de a transmite idei care deranjează, șochează sau provoacă. Tocmai aceasta este esența unei prese independente.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este foarte clară în această privință
În cauza Castells împotriva Spaniei (1992), Curtea a stabilit că limitele criticii admisibile sunt mai largi atunci când aceasta vizează Guvernul decât atunci când privește un simplu cetățean. Motivul este simplu: într-o democrație, activitatea autorităților trebuie supusă controlului presei și opiniei publice.
În cauza Thorgeir Thorgeirson împotriva Islandei (1992), Curtea a reafirmat că libertatea de exprimare protejează inclusiv opiniile și informațiile care deranjează sau șochează. Autoritățile nu pot pretinde că presa trebuie să publice numai materiale formulate într-un mod confortabil pentru cei aflați la putere.
De asemenea, în cauza Magyar Helsinki Bizottság împotriva Ungariei (2016), Marea Cameră a subliniat rolul esențial al presei de supraveghetor al societății și importanța accesului la informațiile de interes public. Curtea a recunoscut că documentarea este o componentă esențială a activității jurnalistice și că statul nu trebuie să împiedice nejustificat circulația informațiilor.
Aceste hotărâri nu înseamnă că jurnaliștii sunt deasupra legii. Protecția reputației, a vieții private și combaterea informațiilor false sunt obiective legitime. Însă orice restrângere a libertății de exprimare trebuie să respecte condițiile articolului 10 alineatul 2 din Convenție: să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesară și proporțională într-o societate democratică.
Aici apare vulnerabilitatea regulamentului prefectului Pavel: poate o instituție publică să transforme propriile interpretări ale deontologiei jurnalistice în condiții administrative pentru păstrarea acreditării?
Mai există și o contradicție care merită lămurită. Articolul 12 al regulamentului afirmă că Prefectura nu exercită control editorial și nu poate solicita aprobarea prealabilă a materialelor. Totuși, articolul 15 stabilește obligații privind redactarea, iar articolul 16 asociază încălcarea acestora cu posibila retragere a acreditării.
Chiar dacă prefectul susține că urmărește profesionalizarea comunicării cu presa, intenția declarată nu înlătură obligația respectării drepturilor fundamentale.
Într-o democrație, prefectul nu este profesorul jurnaliștilor, iar prefectura nu este o școală de jurnalism. Autoritatea publică trebuie să ofere informații, să răspundă întrebărilor și să accepte inclusiv criticile incomode.
Presa nu are obligația de a fi respectuoasă față de putere. Are obligația de a respecta legea. Iar puterea are obligația de a respecta libertatea presei.
Dacă Emilian Pavel dorește o relație profesionistă cu jurnaliștii, soluția nu este să le stabilească reguli de redactare, ci să asigure transparență, acces egal la informații și disponibilitatea de a răspunde inclusiv întrebărilor incomode.
Pentru că, în definitiv, într-un stat democratic, acreditarea este un instrument de facilitare a accesului la informație, nu o recompensă pentru jurnaliștii care scriu pe placul autorităților.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
