
Adelina Pestrițu a intrat și ea în rândul vedetelor care nu fac nimic deosebit de Valentine's Day, deoarece nu a reușit să își găsească jumătatea alături de care să petreacă o seară romantică. Astfel, prezentatoarea de la Kanal D nu și-a făcut niciun plan pentru Ziua Îndrăgostiților, preferând să ignore această sărbătoare așteptată cu nerăbdare de cei care iubesc și au pe cineva alături. „Nu voi face nimic deosebit de Valentine's Day. Este o zi ca oricare alta, asta poate și pentru că nu e nimeni în viața mea. Când voi avea un suflet pereche alături, cu siguranță că vom sărbători Ziua Îndrăgostiților”, a declarat Adelina.
Bruneta pare să mai aibă totuși un motiv pentru care ziua Sfântului Valentin, când orașul este împânzit cu inimioare și flori, nu mai reprezintă ceva special pentru ea. Până în urmă cu câțiva ani, ziua de 14 februarie o făcea să tresară de bucurie, deoarece ea și fostul ei soț Liviu Vârciu au spus „Da” în fața lui Dumnezeu chiar de Valentine's Day. Având în vedere că acele vremuri bune au apus demult, iar în loc de aniversarea căsniciei va aniversa divorțul, Adelina Pestrițu va trăi ziua de astăzi ca pe orice zi normală din viața ei, încercând probabil să uite amintirile dureroase. Adelina și Liviu Vârciu au divorțat în anul 2010, după doar un an de căsnicie, iar de atunci cele două vedete au avut parte de numeroase certuri în fața și în spatele camerelor de luat vederi, presărate cu încercări eșuate de împăcare și răbufniri de hormoni.
Relația lor nu a decurs prea bine în ultimii ani, iar toate vorbele și gesturile spuse de Liviu Vârciu la adresa fostei soții au determinat-o pe aceasta să transforme ziua de 14 februarie într-o amintire urâtă, deși în trecut era o zi specială, în care aniversa anii de căsnicie alături de bărbatul iubit. „Până acum câțiva ani era o sărbătoare extrem de specială, fiind ziua în care am spus «Da!» în fața lui Dumnezeu, alături de bărbatul pe care-l iubeam! Acum nu mai înseamnă nimic 14 februarie. Probabil o să mă găsească muncind sau lenevind acasă, habar n-am. De cadouri, nici nu se pune problema!”, a mai mărturisit Adelina Pestrițu pentru Pro Tv Magazin.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















