Home Economic-Financiar Investițiile străine au scăzut la 1,9 mld. euro

Investițiile străine au scăzut la 1,9 mld. euro

DISTRIBUIŢI

Investițiile străine directe au scăzut anul trecut cu 13,6% față de nivelul din 2010, la 1,917 miliarde euro, ajungând astfel la minimul ultimilor nouă ani, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României. Participațiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,430 miliarde euro, în timp ce creditele intra-grup au însumat 487 milioane euro.
Deficitul contului curent a fost finanțat anul trecut în proporție de 33,7% prin investiții directe ale nerezidenților în România.
Investițiile străine atrase de România anul trecut reprezintă minimul ultimilor nouă ani, fiind sub nivelul înregistrat în 2003, de 1,946 miliarde de euro.
Cel mai ridicat nivel al investițiilor străine directe s-a înregistrat în anul 2008 – 9,496 miliarde de euro. Între 2003 și 2006 România a înregistrat în fiecare an creșteri ale investițiilor străine, acestea ajungând la 5,183 miliarde de euro în 2004, la 5,213 miliarde de euro în 2005 și 9,056 miliarde de euro în 2006.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.