Ovidiu Grecea, consulul general al Romaniei la Sidney – Australia va fi rechemat in termen de 90 de zile de la post. Hotararea a fost luata ieri de catre guvern si va fi pusa in aplicare de catre Ministerul de Externe.
Purtatorul de cuvant al guvernului, Oana Marinescu, a precizat ca nu a fost inca desemnata persoana care va prelua atributiile consulului Ovidiu Grecea dar, raspunzand unei intrebari, a motivat decizia prin dorinta executivului ca interesele romanilor din Australia sa fie cat mai bine reprezentate. Cu alte cuvinte, guvernul a fost nemultumit de prestatia acestuia, cu atat mai mult cu cat, in urma cu cateva saptamani, mai multi reprezentanti ai diasporei din Australia l-au acuzat de anumite fapte, neconforme cu statutul de consul general.
Romanii din Australia au sesizat autoritatile de la Bucuresti asupra comportamentului lui Grecea, acuzandu-l de o -denigrare agresiva a organizatiilor romanesti, cu o activitate constanta si concertata de subminare si dizolvare a nucleelor de traditie romaneasca existente in Australia de peste 50 de ani-. El era acuzat ca a folosit un limbaj jignitor la adresa romanilor din diaspora, adresandu-li-se acestora, in locuri publice, cu expresii precum: -caini de pripas-, -babe stirbe-, -frustrati-, -ati facut foamea in Romania si faceti foamea si aici-, -asta nu-i comunitate romaneasca-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















