Peste 5.200 de turiști și-au petrecut week-end-ul, pe pârtiile de la Sinaia, Bușteni și Azuga, unde stratul de zăpadă a depășit chiar un metru, iar condițiile pentru practicarea sporturilor de iarnă au fost excelente. Potrivit primarului stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, peste 2.000 de turiști se aflau sâmbătă pe Pârtia Nouă, deservită de telegondolă, în condițiile în care cele de mare altitudine erau închise din cauza viscolului puternic și a ceții.
Aglomerație a fost și la Bușteni, pe pârtiile Kalinderu I și II, pe pârtia de sanie, dar și în parcul de distracții din zonă. Potrivit administratorului domeniului schiabil Bușteni, Ion Vasilescu, aproximativ 2.000 de turiști și-au petercut sfârșitul de saptamână pe pârtiile din această stațiune și în Fun Park. De asemenea, aproximativ 1.200 de persoane auales cele două pârtii de la Azuga – Sorica și Cazacu – pentru schiuri, snowboard sau sanie, stratul de zăpadă fiind cuprins între 60 de centimetri și un metru.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















