
Filmul lui Danny Boyle, „Slumdog Millionaire“, a obținut Oscarurile pentru: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu adaptare, Cea mai bună imagine, Cea mai bună coloană sonoră, Cea mai bună melodie originală, Cel mai bun sunet și Cel mai bun montaj. „The Curious Case of Benjamin Button“ pleacă acasă doar cu premii de mică importanță – pentru machiaj, scenografie, efecte speciale și costume. Surprizele ediției sunt, însă, altele: Sean Penn e premiat la categoria Cel mai bun actor, în detrimentul lui Mickey Rourke, iar Oscarul pentru Cel mai bun film străin nu a fost obținut de „Waltz with Bashir“, ci de filmul japonez Okuribito“/“Departures“.
Ceremonia decernării Premiilor Oscar de la Kodak Theater din Los Angeles s-a încheiat cu victoria clară a lui „Slumdog Millionaire“.
„Am auzit că «Slumdog Millionaire» a fost filmat în întregime cu telefonul mobil“, a spus Ben Stiller din spatele unei bărbi imense, prezentånd alături de Natalie Portman Oscarul pentru categoria Cea mai bună imagine.
Glumă cu noroc: Anthony Dod Mantle, directorul de imagine al lui „Slumdog Millionaire“, primește Oscarul.
Kate Winslet – cea mai bună actriță
Sophia Loren, Shirley MacLaine, Nicole Kidman, Halle Berry și Marion Cotillard au prezentat Oscarul pentru Cea mai bună actriță în rol principal. Oscarul a fost obținut, cum era de așteptat, de Kate Winslet, pentru rolul din „The Reader“.
„De la vårsta de 8 ani mă pregătesc pentru acest speech“, a spus actrița, care a menționat că, în repetițiile pe care le făcea în oglinda de la baie, statueta Oscar era reprezentată de un flacon de șampon.
Sean Penn –
cel mai bun actor
Robert De Niro, Sir Ben Kingsley, Anthony Hopkins, Adrien Brody și Michael Douglas au anunțat Oscarul pentru Cel mai bun actor în rol principal.
A doua surpriză a galei: Sean Penn, și nu Mickey Rourke, primește Oscarul!
Un succes neașteptat
Și, în fine, „Slumdog Millionaire“ – Cel mai bun film al anului! Toată echipa e pe scenă. „Cånd am început n-aveam nici bani suficienți, dar aveam un scenariu despre un lovestory nebun“, a spus Christian Colson, producătorul filmului.
Succesul filmului și povestea lui sunt mai spectaculoase decåt filmul în sine. A fost realizat cu bani foarte puțini, cu actori necunoscuți și cu speranța că va fi lansat în cel mai bun caz în săli, dacă nu direct pe DVD.
Dintr-un film sortit uitării a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















