Scoala comunitara

Unul vrea sa se faca sofer de troleibuz, altul vrea sa calareasca, o fetita isi doreste sa ajunga vanzatoare intr-o alimentara, in timp ce un al patrulea nu are de ce sa isi faca griji pentru viitor, deoarece tatal sau este bulibasa. Acestia sunt copiii si tinerii din singura clasa de alfabetizare din judetul Cluj si, se pare, din Romania. De ce singura? Pentru ca in tara noastra nu exista un statut legal pentru clasele de alfabetizare. Ceea ce se face la Cluj-Napoca se face cu multa inima si, din pacate, cu foarte putini bani.

Lupta surda contra abandonului scolar

Scoala -Nicolae Iorga-, din cartierul clujean Iris, merita mai mult decat oricare alta denumirea de -scoala in slujba comunitatii-. Aici, cadrele didactice lupta inca din anul 1999 impotriva abandonului scolar, ne povesteste directoarea Roxana Razor. -Din anul 2000, avem doua clase cu statut special: cea de alfabetizare, de recuperare a celor care au ratat invatamantul primar, si cea pe care noi o numim <A doua sansa>, destinata celor care au ramas in afara invatamantului gimnazial-. Daca prima este pentru tinerii pana la 14-16 ani, cea de-a doua se adreseaza tinerilor de la 16 la 24 de ani, care vor sa invete o meserie: tinichigeria – baietii, respectiv croitoria/broderia – fetele.

Problema este ca, daca la cei care vor sa invete o meserie legea s-a gandit, pe cei care vor sa invete alfabetul si notiunile primare de matematica, in afara sistemului normal de invatamant, legea ii neglijeaza complet. -Asteptam sa apara suportul legal care sa recunoasca clasele de alfabetizare, de dobandire a unui minim de cunostinte in patru ani-, declara Roxana Razor. Pana atunci, Ioana Tomoioaga, invatatoarea de la clasa de alfabetizare, se lupta cu morile de vant.

Copiii lucreaza cot la cot cu parintii

In clasa de la -Nicolae Iorga- invata in acelasi timp copii si tineri cu varste de la noua la 17 ani. Intrand pe usa clasei, nu au de ce sa te mire deci cele doua table, dintre care pe una scrie lectia pentru clasa a II-a, -Vocale si consoane-, iar pe alta cea pentru clasa a treia, -Lunile anotimpurilor-. In clasa doamnei invatatoare Ioana Tomoioaga se predau lectii simultan pentru clasa I, a II-a, a III-a si a IV-a. Mai mult chiar, pentru ca nu toti copiii sunt la fel, nici macar cei dintr-o clasa, invatatoarea se -rupe- zilnic in 25 de persoane, pentru a fi alaturi de fiecare copil in parte.

Clasa de alfabetizare are 25 de elevi: cel mai mic are noua ani, iar cel mai mare 17 ani. Nu vin toti in fiecare zi. Unii raman acasa sa isi mai ajute parintii, iar altii chiar lucreaza. Dintre toti parintii celor 25 de copii, unul singur lucreaza cu carte de munca! -Lunea sunt destul de multe absente, pentru ca cei mari raman la tara, sa isi ajute familiile. Unii lucreaza cu parintii in constructii, pentru a mai aduce un ban familiei, altii aduna cartoane, fier vechi, mai ajuta la maturatul si stransul gunoiului pe langa cate un magazin-, ne spune Ioana Tomoioaga. Asta nu inseamna ca absentele sunt tolerate: -Ma anunta din timp daca lipsesc sau le spun fratilor mai mici, care sunt si ei elevii mei-, ne explica invatatoarea.

-Discriminare- in randul rromilor

Desi o buna parte din elevi sunt de etnie rroma, exista si romani, si maghiari in clasa speciala de la -Nicolae Iorga-. -Copiii s-au acceptat intre ei. Ce nu accepta este sa le fac observatii, insa ei intre ei se pun singuri la punct-, ne spune Ioana Tomoioaga. Ea a mai observat un lucru, insesizabil unui privitor din afara: -Romanii si maghiarii i-au integrat mai usor pe rromi decat s-au acceptat rromii intre ei-. Sub influenta parintilor probabil, copiii rromi fac diferente intre ei: una sunt gaborii, alta sunt tiganii, una sunt tiganii care stau pe strada Byron (o strada din cartierul Iris, locuita de rromi), alta sunt tiganii din Manastur. Invatatoarea le-a adus si o carte in limba rromani, iar copiii i-au explicat ca exista mai multe variante pentru acelasi cuvant, in functie de dialectele limbii lor.

Diferite tipuri de… calareti!

Majoritatea copiilor au situatii financiare dezastruoase, locuind in subsoluri de bloc sau in garsoniere fara apa, curent si gaz. In clasa invata si cate doi-trei frati din aceeasi familie. -Le trebuie rechizite, hartie igienica, servetele, creta colorata, creioane… Carti de colorat nu am avut suficiente si le-am tras la xerox pe cele pe care le aveam. Primim foarte putin ajutor din partea autoritatilor locale, doar fundatiile ce ne mai sprijina-, spune Ioana Tomoioaga.

Si este mare pacat, pentru ca, de exemplu, Daniel Rusu, 14 ani, este un mare talent la desen. Impreuna cu fratele sau mai mic, 13 ani, Mihai, au fost parasiti de mama lor si au crescut un timp cu bunicii, in localitatea clujeana Bogata. Aici lucrau la animale, ingrijind caii, vacile si oile din gospodarie. Poate de aceea, intrebat ce vrea sa faca atunci cand va creste mare, Daniel ne-a raspuns, cu un zambet timid: -Sa calaresc-. A calarit si in casa bunicilor, dar nu i-a ajuns. El este cel mai bun elev din clasa, invatatoarea lucrand cu el nu numai cu manualele obisnuite, ci si cu culegeri de probleme. Fratiorul lui este mai pragmatic: vrea sa -calareasca- un troleibuz, ca sofer.

Copiii ar vrea sa invete engleza

Activitati extrascolare nu prea sunt. Prezenta copiilor la cele patru ore zilnice de lectii, plus faptul ca isi fac temele, sunt micile satisfactii ale invatatoarei, care si-a ales singura aceasta clasa.

Copiii ar vrea sa studieze si limba engleza si exista si in acest sens promisiuni din partea unei fundatii care le va trimite un om pentru o ora pe saptamana. Cea mai mare problema a acestor copii, de care ei insa nu sunt constienti, este faptul ca, in Romania, nu exista un cadru legal al claselor de alfabetizare. In lipsa sprijinului guvernamental, de munca acestor copii si a celor care ii ajuta s-ar putea alege praful.

Alice C. Popa