
Republica Moldova ar putea intra în Cartea Recordurilor (Guiness Book) pentru că nu are un președinte ales de aproape doi ani și jumătate. Adresarea a fost făcută de publicația de limbă rusă „Komsomoliskaia pravda v Moldove”, iar recordul mondial va fi înregistrat atunci când va fi ales președintele. „În cazul nostru, urmează să așteptăm momentul alegerii președintelui ca în Guinness Book să fie scris numărul concret de zile cât Moldova a fost fără președinte”, a declarat Serghei Ciuricov, redactorul-șef al ziarului. R. Moldova nu are un președinte ales din 11 septembrie 2009, când fostul șef al statului, Vladimir Voronin, și-a anunțat demisia. Trei parlamente de la Chișinău au încercat din luna mai 2009 să aleagă un președinte, dar de fiecare dată fără rezultat. Următoarele alegeri prezidențiale ar putea avea loc în luna martie.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















