Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au revenit, ieri, la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), pana la finalul sedintei inregistrand o depreciere de 2,87%. Ultimul schimb cu titlurile RRC a fost perfectat, ieri, la cursul de 0,0845 RON/actiune. Si titlurile SNP Petrom au scazut, ieri, cu 0,85%, pana la 0,58 RON/actiune. Amintim ca toate companiile membre ale grupului Rompetrol (RRC, Well Service Ploiesti si Rompetrol Bucuresti) au fost suspendate, vineri, din ringul bursier, pentru ca instanta sa judece un nou termen in procesul in care procurorii au cerut arestarea lui Dinu Patriciu. Si titlurile Biofarm, afectate saptamana trecuta de zvonurile din piata potrivit carora AVAS ar fi obtinut in instanta anularea privatizarii societatii, au mai pierdut inca 2,31%, ajungand la 0,6350 RON/actiune.
Pe de alta parte, prima sedinta bursiera a saptamanii a adus si cresterea medie de peste doua puncte procentuale in sectorul financiar. Titlurile Societatilor de Investitii Financiare (SIF) au inregistrat, ieri, o evolutie buna, in afara de SIF 1 Banat – Crisana, care a suferit o corectie de 0,39%, pana la 2,55 RON/actiune. Cea mai mare urcare a fost resimtita de titlurile SIF 2 Moldova, care au incheiat, ieri, la cursul de 2,44 RON/actiune. Titlurile SIF 5 Oltenia au urcat cu 4,18%, pana la 2,74 RON/actiune, iar cele ale SIF 4 Muntenia – cu 1,90%, ajungand la 1,61 RON/actiune. SIF 5 s-a impus in sesiunea de ieri si prin lichiditate, cumuland tranzactii in valoare de 4,5 milioane RON. In sectorul bancar, titlurile BRD au reusit sa recupereze 3,5% din scaderea de 5% suferita vineri, ultimul pret de tranzactionare fiind de 17,7 RON/actiune. Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au incheiat, ieri, la 1,48 RON/actiune, fara variatie de pret fata de sedinta precedenta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















