Un tânăr din Iași, în vârstă de 33 de ani, a trăit șase ani și jumătate cu o lamă de cuțit înfiptă în cap, având lungimea de 12 centimetri, obiectul ascuțit fiind extras de medici după ce ieșeanul a început să se simtă rău.
Tânărul s-a prezentat zilele trecute la spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, în urma apariției unei infecții la ochiul stâng.
În urma radiografiei, medicii au constatat că pacientul avea o lamă de cuțit de 12 centimetri, înfiptă în cap, între ochiul stâng și nas.
Obiectul a fost extras în urma unei intervenții chirurgicale.
Ieșeanul spune că nu știe cum a ajuns obiectul înfipt în capul său, dar presupune că totul s-a petrecut în timpul unei altercații pe care a avut-o în vara anului 2005, la o petrecere.
"Am avut atunci o rană, dar nu m-a durut, nu am avut nimic. Am venit la spital, dar medicii nu au observat nimic. Am fost cusut, dar lama a rămas probabil înăuntru. Nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat, conflictul s-a petrecut la o petrecere", a afirmat tânărul respectiv.
Medicul Vasile Costinescu, șeful clinicii ORL din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iași, a declarat, ieri, presei că intervenția chirurgicală a durat o oră și jumătate și a fost una dificilă, întrucât exista pericolul apariției unei hemoragii.
Cristian Georgescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















