Privatizarea Loteriei si a Imprimeriei este oarecum atipica fata de procesele similare, derulate in cazul altor societati detinute de stat. Chiar si dupa alocarea a 20% din actiuni catre Fondul Proprietatea si tranzactionarea pe bursa a 5% din actiunile fiecarei societati in parte, tot statul roman, prin intermediul Ministerului Finantelor Publice (MFP), va fi cel care va detine controlul total asupra ambelor societati ale statului. Asta, in conditiile in care exista doua tabere, respectiv una care sustine ca cele doua companii ar trebui sa ramana 100% in -ograda- statului-, iar cealalta opteaza pentru privatizare.
Plenul Senatului a aprobat, ieri, ordonanta de urgenta privind privatizarea Loteriei Romane si a Imprimeriei Nationale. Astfel, 20% din actiunile detinute de stat la cele doua companii urmeaza sa fie alocate pentru constituirea Fondului Proprietatea, iar 5% din actiuni vor fi tranzactionate la bursa. Chiar si dupa finalizarea acestui proces, statul roman va fi insa cel care va administra si controla cele doua companii nationale.
Pro si contra privatizarii
Decizia de ieri a Senatului a venit, reamintim, dupa ce, pe 9 martie, acelasi factor de decizie a hotarat retrimiterea la comisii a proiectului de act normativ. Nici ieri insa, comisiile reunite nu au reusit sa ajunga la un punct de vedere comun. Comisia de privatizare a Senatului s-a pronuntat astfel pentru respingerea privatizarii Loteriei si a Imprimeriei, pe motiv ca -transferul pachetelor de actiuni la Fondul Proprietatea sau cele tranzactionate la bursa nu fac obiectul unei strategii de privatizare catre un investitor strategic. -In ultimii ani, PIB-ul Romaniei a fost tot mai redus, iar statul are nevoie de astfel de companii pentru a putea gestiona crizele sociale-, sustine presedintele Comisiei de privatizare, senatorul PRM, Carol Dina. De aceeasi parte a baricadei se afla si social-democratii, care spun ca profitul societatilor trebuie folosit pentru a finanta nevoile societatii romanesti. -Cand pachete de actiuni ajung in maini private, atunci ne asumam ca o parte din rezultatul net al acestui joc dintre stat si cetatean sa se constituie in venituri private, ceea ce nu este corect-, sustine senatorul PSD Stefan Viorel. Acelasi punct de vedere a fost sustinut si de membri ai PD, senatorul Marius Marinescu pronuntandu-se pentru -monopolul total al statului- in activitatea celor doua societati.
-Daca noi nu acceptam faptul ca initiativa privata este parte a interesului public, atunci noi nu vom putea sa facem o viziune despre modernizarea Romaniei si sa incurajam economia de piata si societatea de schimb. Mediul privat este parte a interesului public in ceea ce priveste satisfacerea unor nevoi ale societatii-, a spus insa, in replica, declarandu-se pro privatizarii celor doua companii de stat presedintele Comisiei de buget-finante din senat, reprezentant al Aliantei D.A., Varujan Vosganian.
Transferul actiunilor – deja realizat
Actualul director general al Imprimeriei Nationale, Dan Docan, ne-a declarat ieri ca respecta legislatia in vigoare si a procedat deja la transferul celor 20% din actiuni catre Fondul Proprietatea. -Prin decizie aprobata in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) s-a transferat 20% din actiuni la Fondul Proprietatea. In continuare, asteptam decizia parlamentului-, ne-a explicat ieri Docan.
Ordonanta dezbatuta ieri in Senat -repeta- prevederile unei legi adoptate in 2005. -Singurele lucruri noi pe care le cuprinde OUG 2002/2005 se refera la infiintarea unei comisii de privatizare numite prin ordin al ministrului finantelor si care sa realizeze strategiile de privatizare, precum si la transferarea, prin vanzare, a 7% din actiuni catre actualii si fostii salariati, la care se adauga membrii consiliilor de administratie-, a mai explicat, ieri, Varujan Vosganian. Trebuie reamintit ca actul normativ ce prevede privatizarea celor doua companii de stat fac parte din -pachetul- legislativ pentru care guvernul si-a asumat raspunderea anul trecut. Proiectul urmeaza sa fie inaintat Camerei Deputatilor, care are rolul decizional.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















