Seful directiei de invatamant din sectorul 1 a fost demis, in baza unui raport al autoritatilor locale, potrivit caruia trei sferturi din centralele termice ale scolilor din zona sunt neautorizate sau in stare proasta de functionare, reprezentand un real pericol pentru siguranta elevilor si profesorilor.
Astfel, Consiliul Local al sectorului 1 l-a demis, marti, pe directorul Directiei de Administrare a Invatamantului Preuniversitar din cadrul primariei, Floricel Codrici, in urma unei anchete derulate cu privire la situatia centralelor de incalzire din scoli. Verificarile au inceput in luna ianuarie, in urma incidentului de la gradinita numarul 6 din cartierul Pipera, unde sapte persoane – cinci copii, o educatoare si o alta femeie, agent de paza – au fost intoxicate cu monoxid de carbon, din cauza centralei termice la care fusesera constatate probleme in functionare, chiar cu cateva zile inainte de incident.
Potrivit raportului comisiei de ancheta, din cele 77 de centrale termice montate in tot atatea scoli de pe raza sectorului 1, numai 18 sunt autorizate ISCIR si in stare buna de functionare. Pentru restul centralelor nu exista autorizatii, documentatii tehnice si nici alte acte legale din punct de vedere al functionarii. -Ca urmare a acestei situatii, pentru aceste centrale nu s-au putut incheia contracte de service, motiv pentru care nu s-au efectuat verificari periodice de la data instalarii, existand in orice moment pericolul producerii unor evenimente cu consecinte deosebit de grave-, a remarcat comisia de ancheta in raport. O situatie aparte o reprezinta trei unitati scolare de pe raza sectorului 1, unde exista trei centrale termice instalate in perioada 1950-1974 si la care nu s-au efectuat verificari de perioade mari de timp. -Situatia grava din scoli ne-a determinat sa luam masuri urgente de punere in siguranta a elevilor si profesorilor. In urma rezultatelor acestei verificari, am dispus inlocuirea de urgenta a centralelor termice din 15 scoli-, a declarat ieri, pentru Mediafax, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman (foto).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















