Home Politic Tokes lansează în PE „euro-transilvănismul”

Tokes lansează în PE „euro-transilvănismul”

DISTRIBUIŢI

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat ieri că, în ciuda afirmațiilor președintelui Traian Băsescu despre autonomia teritorială, susține în continuare acest deziderat corelat cu noțiunea de „euro-transilvănism“.
„Susținem dezideratul nostru pentru autonomia maghiarilor din România, inclusiv autonomie teritorială pentru secuime și mai avem și ideea Transilvaniei, mă gândesc în termenul euro-transilvănismului. Comunismul a șters regiunile. Fiind membru al Europei unite, ideea diversității în unitate ne dă nădejdea că vom reuși să înființăm în cadrul regionalismului, potrivit subsidiarității regionale, să înfăptuim autonomia ungururilor, a secuilor în special, a întregii Transilvanii, cum este în Voivodina, în Serbia“, a spus liderul CNMT. În opinia sa, autonomia trebuie obținută printr-o nouă organizare administrativă, după modelul existent în Spania, după voința politică a maghiarilor. „De ce să nu ne gândim și la alte forme și feluri de autonomie cum este și Spania, nu numai ungurii, ci mai multe regiuni pot dobândi un fel de autonomie după voința lor politică“, a spus Tokes. Pe de altă parte, afirmațiile pastorului reformat ne demonstrează faptul că el și-a pregătit temele pentru euroalegerile din vară, unde speră să mai obțină un loc călduț în PE.  În privința alegerilor pentru PE, Tokes nu a negat că este deschis pentru o colaborare cu CNS și PCM pentru desemnarea celui de-al patrulea loc pe lista comună a UDMR-CNMT, în sensul în care această poziție se poate dovedi eligibilă.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.