Home Politic Alianta PD – PNL spune DA noii Constitutii

Alianta PD – PNL spune DA noii Constitutii

DISTRIBUIŢI

Sfarsitul de saptamana a fost pentru presedintele Partidului Democrat, Traian Basescu, un foarte bun prilej de a sta de vorba cu oamenii judetului Cluj si Bihor. Impreuna cu organizatiile PD din cele doua judete, Traian Basescu a facut o pledoarie pentru votarea Constitutiei indemnand cetatenii sa nu ezite si sa se prezinte la urne pentru a vota DA pentru Constitutie. Liderul democrat a aratat ca, desi o parte dintre asteptarile cetatenilor nu se regasesc in modificarile adoptate de parlament, actualele propuneri fac din Constitutie o lege mai functionala si mai apropiata de cerintele europene.


Un esec al referendumului reprezinta un esec al partidelor democratice

Copresedintii Aliantei PNL-PD – DA pentru Dreptate si Adevar -, Traian Basescu si Theodor Stolojan, au fost de acord cu prelungirea cu o zi a termenului pentru referendum. Traian Basescu a explicat ca pentru a maximiza sansele de validare a referendumului, sansa de a avea 51% din electorat prezent la vot, Alianta a fost de acord ca pentru referendum sa se aloce doua zile. -Un esec inseamna, in principal, un esec al partidelor democratice, pentru ca toate sustin necesitatea validarii modificarilor aduse Constitutiei, dar el cu certitudine va reprezenta maximizarea responsabilitatii pentru esec a PSD-ului si va fi un mare succes al PRM-ului, care refuza participarea la referendum-, a declarat liderul PD.

Titlu: Parlamentarul nu va mai fi deasupra legii

Deputatul Emil Boc a explicat, in dialogul cu cetatenii Clujului, ca, prin legea de revizuire a Constitutiei, parlamentarul va putea fi trimis in judecata, penala ori contraventionala, pentru orice fapta ce nu are legatura cu mandatul. In prezent, parlamentarul nu poate fi trimis in judecata decat daca are imunitatea ridicata, adica acordul Camerei din care face parte. Un parlamentar savarseste un accident rutier, un accident de masina care, evident, nu are nici o legatura cu mandatul. El va fi trimis in judecata prin rechizitoriul procurorului general fara a mai fi nevoie de incuviintarea Camerei din care face parte. El insa nu va putea fi trimis in judecata pentru declaratii si voturi politice. Din acest punct de vedere, Constitutia a suportat o modificare substantiala, iar parlamentarul nu va mai fi deasupra legii si va fi tratat la fel ca toti ceilalti cetateni. Numai in cazul in care se va impune masura arestarii parlamentarului, atunci se va solicita incuviintarea Camerei din care face parte.

Titlu: Adio, arme! Mai trebuie sa vrea si guvernul

In temeiul Constitutiei in vigoare, daca cineva ar dori sa renunte la stagiul militar obligatoriu, nu ar putea face acest lucru, intrucat Constitutia nu permite. Textul actual al Constitutiei spune sec: -Stagiul militar este obligatoriu-. Un asemenea text este oarecum in contradictie cu principiile NATO, in care noi dorim sa ne integram, unde este nevoie de o armata de profesionisti, si nu de o armata de recruti, de o armata bine dotata, capabila sa raspunda unor necesitati rapide, ori armata de recruti nu se incadreaza in aceste exigente. Dupa revizuirea Constitutiei, daca se adopta la referendum aceasta modificare, oricand parlamentul va putea trece sa modifice legea si sa spuna ca in Romania serviciul militar nu mai este obligatoriu, ca se instituie armata de profesionisti, o armata capabila sa raspunda exigentelor NATO. Guvernul a anuntat ca doar incepand cu 2007 se va putea trece definitiv la eliminarea stagiului militar obligatoriu. PD a solicitat ca guvernul sa pregateasca din timp aceste masuri, ca incepand cu 2004-2005 sa se faca treptat renuntarea la stagiul militar obligatoriu pentru anumite categorii, iar in 2007 sa fie eliminat definitiv. De asemenea, actualul text al Constitutiei spune ca pentru pregatirea in cadrul serviciului militar activ cetatenii pot fi incorporati pana la varsta de 35 de ani. Noul text spune: -Cetatenii pot fi incorporati de la varsta de 20 de ani si pana la 35 de ani, cu exceptia voluntarilor-, in conditiile legii organice. Astfel, pentru o persoana care are 36 de ani, dar doreste sa faca armata profesionista, bariera de varsta este inlaturata.

Titlu: Brambureala legilor, stopata!

Conform Constitutiei de astazi, o lege intra in vigoare pe data publicarii ei in -Monitorul Oficial- al Romaniei sau la o alta data prevazuta in textul legii. Din cauza faptului ca acest text a produs multiple prejudicii in viata cetatenilor, mai ales in viata instantelor de judecata, cand, de exemplu, a aparut astazi in -Monitorul Oficial- un decret de gratiere si pentru ca la Botosani sau in alt colt de tara nu a ajuns in aceeasi zi -Monitorul Oficial-, nu s-a aplicat acel text de lege si cetateanul nu a putut beneficia de un act de gratiere. Pentru a impiedica asemenea situatii, ca toata lumea sa poata avea acces la legi, noua Constitutie prevede ca legea intra in vigoare la trei zile dupa publicarea ei in -Monitorul Oficial-, dand posibilitatea tuturor cetatenilor, instantelor de judecata, in cazuri specifice, sa poata cunoaste legea.

Titlu: Banii cetatenilor nu vor mai putea fi folositi aiurea!

In prezent, sumele platite de cetatean reprezentand contributia la asigurari de sanatate se duc in sacul mare al guvernului, iar de acolo guvernul ii utilizeaza dupa nevoile prezentului. Dupa revizuirea Constitutiei, banii pe care ii plateste cetateanul ca o contributie pentru un anumit fond nu vor mai putea fi utilizati de catre guvern decat pentru domeniul pentru care au fost colectati. Astfel, in viitor, banii de la sanatate vor fi utilizati numai pentru sanatate, banii pentru somaj vor merge numai la somaj, banii pentru sindicate pe care-i plateste cetateanul vor putea fi folositi numai in scopul sindicatului.

Femeile tin pasul cu -vremurile-

Cu ocazia constituirii Organizatiei Nationale de Femei a PNL, din partea PD a participat presedinta Organizatiei de Femei, Ortansa Jude. In cuvantul de salut, Ortansa Jude a subliniat ca desi societatea este pe cale de feminizare, in Romania situatia femeilor este din ce in ce mai grea si trebuie privita cu foarte mare atentie. -La noi, femeile sunt mai multe decat barbatii, dar sunt mult mai sarace decat acestia; femeile traiesc mai mult decat barbatii, dar se confrunta cu probleme deosebite de viata exact la varsta la care ar trebui sa se mai bucure de aceasta; femeile voteaza, dar nu sunt votate. Iar la nivelul structurilor de putere, prezenta femeilor este ca oxigenul – se rarefiaza cu altitudinea. Ele, femeile, abunda insa la baza ierarhiei. Pentru toate acestea si pentru multe altele, se cer solutii, si nu vorbe. Incurajarea femeilor de a participa la viata publica si promovarea lor la nivelul luarii deciziilor sunt acte de maturitate politica, absolut necesare intr-o societate departe de a-si gasi echilibrul, asa cum este societatea romaneasca-, a declarat presedinta femeilor democrate. Profitand de aceasta prima intalnire, presedinta Ortansa Jude le-a invitat pe femeile liberale la cooperare. Doamna Jude a pledat pentru initierea de urgenta a unor actiuni comune in domenii ca: drepturile femeii, egalitatea de sanse, educatie. S-a stabilit ca in mai putin de o luna, intre Organizatia de Femei a PD si Organizatia de Femei a PNL sa se incheie un -acord de colaborare-.

10 motive actuale de recurs fata de situatia din invatamant

Deputatul PD Ioan Onisei, membru in Comisia pentru cultura, arte si mijloace de informare in masa a Camerei Deputatilor, prezinta 10 motive de recurs fata de situatia din invatamant.

1. 60% din unitatile scolare nu intrunesc conditiile igienico-sanitare pentru a obtine autorizatiile sanitare de functionare, conditie obligatorie/legala atat in mediul urban, cat si in cel rural potrivit normativelor stabilite prin acte reglementative specifice;

2. baza materiala a unitatilor scolare este, in mare parte, depasita moral si fizic, iar mijloacele didactice sunt improprii finantarilor educationale asumate chiar prin Legea invatamantului;

3. situatia manualelor, la inceputul anului scolar, este incerta din cauza numeroaselor modificari ale regimului acestora. Plecand de la ideea preconceputa a -coruptiei profesorilor-, precum si de la incredibila presupozitie ca, in genere, corpul profesional nu poate lectura un numar mai mare de manuale, conjugata cu ideea fixa a pretului minim al manualelor (circa 6.000 de lei) s-a ajuns la un blocaj major. Numeroase edituri de carte scolara au fost obligate sa-si inceteze activitatea. Astfel, noul an scolar a inceput fara existenta tuturor manualelor scolare strict necesare desfasurarii procesului instructiv-educativ;

4. mobilitatea si angajarea cadrelor didactice au devenit un adevarat maraton al nervilor in lupta cu birocratia, abuzurile si cu ordinatorul. Dincolo de ineptia evaluarii competentelor didactice pe baza de grile/teste si in raport cu o fisa de evaluare cladita pe criterii stranii, modalitatile practice au depasit, in aceasta vara, limita suportabilului, declansand un scandal de proportii, de vreme ce un numar mare de dascali au ramas fara catedre intr-un sistem in care aproximativ 20% din norme sunt acoperite de personal necalificat;

5. transformarea examenelor nationale intr-un poligon experimental este un motiv major de recurs la politicile actuale in domeniu. Modificarea metodologiilor, introducerea testelor-grile de evaluare a cunostintelor, ulterior eliminarea lor, introducerea calificativelor admis/respins si, apoi, reintroducerea notarii de la 1 la 10 sunt tot atatea simptome ale absentei unei viziuni clare pentru dezvoltarea invatamantului, daca nu chiar absenta acestor politici in favoarea administrarii la limita supravietuirii a unui sistem fara de care nu se poate;

6. structura curenta a cheltuielilor publice pentru educatie se refera in exclusivitate la costuri medii/elev, ignorand, cu buna stiinta, atat inflatia, cat si absenta din aceasta structura a unor capitole ce privesc componente ale procesului instructiv/educativ. In acest context, utilizarea, in exclusivitate, a fondurilor provenite din finantarea externa devine singura sursa de supravietuire a sistemului educativ;

7. mecanismul de alocare a fondurilor bugetare catre comunitatea locala este defectuos. Sunt numeroase cazuri in care utilitati absolut minimale nu au fost platite de circa doi ani. In aceste conditii, despre repararea, igienizarea sau modernizarea scolilor nu mai poate fi vorba;

8. scoala nu este ancorata decat formal la nevoile comunitatii. Atata vreme cat scoala nu cunoaste care sunt aceste trebuinte, nu poate indeplini rolul sau de furnizor de resurse umane in sprijinul dezvoltarii comunitatii respective. Pe de alta parte, formal comunitatea se implica in viata scolii numai la nivelul asigurarii necesitatilor stringente – atat cat mijloacele financiare permit. Ca atare, managementul unitatilor scolare este tributar structurilor centralizate mostenite prin intermediul experientei, dat fiind faptul ca formarea managerilor – promisa a fi incheiata la finele anului 2004 – a fost abandonata de mai multe ori. Astfel, conducerile unitatilor scolare se zbat cu instrumente operationale invechite care blocheaza decizia;

9. scoala romaneasca este inca tributara invatamantului informativ. In aceasta abordare, -produsele- scolii nu se regasesc pe piata interna a muncii si nici pe piata europeana in contextul mobilitatilor profesionale existente deschise de perspectiva Europei unite;

10. educatia a fost considerata unul dintre capitolele -de succes- pe care Romania le-a negociat in vederea aderarii la Uniunea Europeana. In conditiile actuale, educatia romaneasca a devenit un sistem fara perspective, ineficient, administrat haotic si, mai presus de toate, rupt de realitatile si aspiratiile societatii romanesti. In aceste conditii, exista riscul redeschiderii capitolului -Educatie- din cadrul negocierilor cu UE.

19 octombrie – o zi importanta pentru Romania

Partidul Democrat a adoptat la Consiliul National de Coordonare din 28 septembrie a.c. o rezolutie cu privire la referendumul national pentru revizuirea Constitutiei Romaniei. Partidul Democrat considera ca aprobarea propunerilor de revizuire a Constitutiei in cadrul referendumului national din 19 octombrie 2003 este necesara din perspectiva modernizarii institutionale si a integrarii Romaniei in NATO si Uniunea Europeana. Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei corecteaza lacunele si ambiguitatile actualei Constitutii si asigura premisele consolidarii statului de drept in Romania. Partidul Democrat sustine noua Constitutie revizuita, apreciind ca prin aceasta se limiteaza practica abuziva a ordonantelor de urgenta, se fluidizeaza si eficientizeaza procesul legislativ, se intaresc garantiile drepturilor si libertatilor cetatenesti si se consolideaza rolul Curtii Constitutionale de -gardian – al Constitutiei Romaniei. Partidul Democrat afirma ca sustinerea Legii de revizuire a Constitutiei Romaniei reprezinta un obiectiv de interes national si nu conduce la anihilarea diferentelor dintre PD si PSD. Partidul Democrat apreciaza ca participarea si sustinerea de catre cetateni a Constitutiei revizuite in cadrul referendumului din 19 octombrie reprezinta o datorie civica si un act de patriotism.

Titlu: Amendamentele PD impuse in noua Constitutie

Partidul Democrat a reusit, in cadrul procesului de revizuire a Constitutiei, sa impuna mai multe amendamente la legea fundamentala, dintre care cele mai importante sunt:

– eliminarea stagiului militar obligatoriu

– consacrarea principiului potrivit caruia sumele reprezentand contributiile la constituirea unor fonduri se folosesc numai potrivit destinatiei acestora

– coborarea pragului de varsta pentru a candida la Senat la 33 de ani

– consacrarea principiului egalitatii de sanse si al accesului egal al femeilor si barbatilor la ocuparea functiilor si demnitatilor publice

– coborarea pragului de semnaturi necesare pentru o initiativa legislativa populara de la 250.000 la 100.000

– consacrarea principiului egalitatii de sanse a persoanelor cu handicap.

Pagina realizata de PD

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.