
Rămășițe umane descoperite după atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost incinerate și aruncate la o groapă de gunoi, a anunțat marți Departamentul american al Apărării, în timp ce Casa Albă a calificat aceste fapte drept „inacceptabile”. Această dezvăluire este cuprinsă într-un raport referitor la morga militară de la baza aeriană din Dover (Delaware, est), care a fost criticată în noiembrie pentru gestionarea deficientă a rămășițelor umane aparținând soldaților morți în Irak și Afganistan.
Unele au fost pierdute sau încurcate, altele au ajuns într-o groapă de gunoi din Virginia (est). Se pare însă că acestea nu sunt singurele.
Mai multe rămășițe provenind de la atentatul asupra Pentagonului și de la locul unde s-a prăbușit un avion la Shanksville, la 11 septembrie 2001, au fost de asemenea trimise la o groapă de gunoi, potrivit raportului de marți. Odată incinerate, aceste resturi au fost plasate în containere sigilate care au fost livrate unui subcontractant responsabil cu tratarea deșeurilor medicale.
Pentagonul a recunoscut anul trecut că rămășițe aparținând soldaților uciși în Irak și Afganistan și tratate la Dover au fost incinerate și aruncate la o groapă de gunoi din Virginia. Această dezvăluire a generat furia familiilor militarilor și a condus la implementarea unei noi politici.
Aceasta prevede că rămășițele incinerate care nu sunt identificate să fie scufundate în apă.
Raportul de marți este în contradicție cu o versiune precedentă a Forțelor aeriene, care anunțaseră anul trecut că nu există date despre modul în care au fost gestionate înainte de 2003 rămășițele umane neidentificate.
Secretarul american pentru Forțele aeriene, Michael Donley, a afirmat marți că Forțele aeriene își acceptă „responsabilitatea și vina” pentru gestionarea deficientă descoperită la Dover și depun eforturi pentru ca acest gen de eroare să nu se mai întâmple.
Casa Albă a reacționat dur marți seara la aceste concluzii, denunțând gestionarea „inacceptabilă” a rămășițelor la Dover și declarându-se „profund preocupată”.
„Președintele Barack Obama a fost informat despre anchetă și susține ferm eforturile depuse de Pentagon pentru a implementa schimbări profunde astfel încât acest gen de incidente să nu se mai producă niciodată”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției, Jay Carney, într-un comunicat.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















