Avertizare
Comisia Europeana a avertizat grupul Microsoft ca va interzice comercializarea noului sistem de operare Vista in spatiul comunitar, in cazul in care va include anumite aplicatii, potrivit editiei de miercuri a publicatiei -Wall Street Journal-. Comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes, a declarat ca a trimis o scrisoare directorului executiv al grupului, Steve Ballmer, prin care a prezentat ingrijorarile executivului comunitar, similare celor privind aplicatiile care insotesc actualul sistem de operare Windows.
Imobiliare
Grupul elen Iliotomi va dezvolta pe Splaiul Independentei din Bucuresti, pe malul Dambovitei, o cladire de birouri de clasa A cu 14 niveluri si o suprafata construita de 12.400 de metri patrati, proiect estimat de surse din piata la peste 6,5 milioane euro. Imobilul va avea 66 de locuri de parcare, structurate pe doua etaje. Iliotomi este dezvoltatorul si, totodata, constructorul imobilului. Lucrarile vor fi initiate in aprilie 2006 si vor fi finalizate in termen de circa 20 de luni. Cladirea va fi disponibila atat pentru inchiriere, cat si pentru vanzare.
Preluare
Ranbaxy Laboratories, cel mai mare producator de medicamente generice din India, a anuntat, ieri, ca a achizitionat compania Terapia Cluj-Napoca pentru 324 de milioane de dolari, in vederea extinderii activitatilor pe piata europeana cu ritm de dezvoltare rapid. Ranbaxy va cumpara 96,7% din actiunile Terapia de la fondul de investitii Advent International, iar achizitia va fi finantata cu fonduri din emisiunea de obligatiuni de 400 de milioane de dolari lansata in luna februarie. Pentru acest an, Terapia vizeaza depasirea pragului de 100 de milioane de dolari la vanzari si majorarea exporturilor cu 16%.
Investitii
Compania Neocity Group va aloca in perioada 2006-2009 circa un miliard de euro pentru dezvoltarea unor proiecte imobiliare pe piata romaneasca, in spatii rezidentiale, de birouri si comerciale. Neocity urmeaza sa anunte in cursul zilei de miercuri primul proiect din aceasta serie, constand in realizarea unui centru comerical tip mall la Constanta, in valoare de 50 de milioane de euro. -Volumul investitiilor, de un miliard de euro, demonstreaza increderea noastra in potentialul Romaniei si in dezvoltarea sa-, a declarat presedintele consiliului de administratie al Neocity, Ehud Ben Shach.
Extindere
Grupul rusesc Gazprom intentioneaza sa-si majoreze cota pe piata europeana a gazelor de la 25% la 30%, prin achizitia de firme din domeniul depozitarii si distributiei de gaze, precum si al energiei electrice, a declarat, ieri, o sursa din cadrul companiei. Obiectivul este inclus intr-un document privind strategia de export care a fost supus aprobarii consiliului de conducere al grupului, in cursul zilei de ieri. Gazprom a anuntat, anterior, ca isi va mentine cota detinuta pe piata europeana, in timp ce va incerca sa se extinda in Asia si Statele Unite, prin livrari de gaze naturale lichefiate.
Majorare
Rezerva Federala (Fed) a Statelor Unite a majorat, marti, dobanda de referinta pentru a 15-a oara consecutiv, de la 4,5% la 4,75%. Comitetul Fed insarcinat cu stabilirea politicii in domeniul dobanzilor a votat in unanimitate in favoarea majorarii, avertizand ca ar putea urma masuri similare ca urmare a persistentei riscurilor inflationiste. -Pana in prezent, avansul preturilor la energie si alte marfuri a avut un efect modest asupra inflatiei. Totusi, posibila crestere a utilizarii resurselor, combinata cu costul ridicat al energiei, poate amplifica presiunile inflationiste-, precizeaza Fed.
PIB
Romania ar trebui sa inregistreze un ritm anual de crestere de 7% pentru a recupera decalajul in privinta produsului intern brut pe cap de locuitor fata de tari din UE, precum Spania sau Portugalia, a declarat ieri, la un seminar, Andreea Vass, expert la Departamentul de analize si strategii economice si sociale din cadrul presedintiei. -PIB-ul pe cap de locuitor al Romaniei este la acelasi nivel cu cel din Bulgaria si are valori apropiate cu cel inregistrat de Spania si Portugalia in anul 1996. Romania are nevoie de o crestere economica de 7% pe an pentru a acoperi aceste diferente-, a spus Vass.
Profit
BRD-Groupe Societe Generale a inregistrat anul trecut un profit net de 576 milioane de lei, in crestere cu 43% fata de castigul din 2004, iar venitul net bancar a ajuns la 1,4 miliarde de lei, a declarat, ieri, presedintele bancii, Patrick Gelin. -Valoarea inregistrata pentru profitul net a fost posibila pe fondul unui cost scazut al riscului si al controlului riguros al cheltuielilor. Ne-am indeplinit obiectivul de a avea o repartitie echilibrata intre creditarea persoanelor fizice si cea a companiilor-, a spus Gelin.
Anulare
Banca Mondiala a aprobat, marti, anularea unor datorii in valoare de 37 de miliarde de dolari pentru 17 state sarace, in cadrul unui acord care include acordarea, in schimb, a unor compensatii pentru institutia financiara, de catre statele donatoare. Acordul pune capat mai multor luni de negocieri dificile intre cei mai importanti donatori ai Bancii Mondiale, privind modalitatea de finantare a viitoarelor imprumuturi acordate de divizia institutiei, Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (ADI). Termenii acordului pe termen de 40 de ani vor intra in vigoare la 1 iulie si vor acoperi plata datoriilor acumulate de cele 17 state pana la sfarsitul anului 2003.
Ajustare
Mittal Steel, cel mai mare producator siderurgic mondial, a anuntat, miercuri, ca va ajusta componenta in numerar a ofertei de 21 de miliarde de euro (25 miliarde dolari) avansata pentru preluarea grupului european Arcelor, in functie de dividendele acestuia. -Termenii ofertei stabiliti cu autoritatile de reglementare prevad ajustarea automata a componentei in numerar, in cazul in care dividendele acordate de Arcelor depasesc 0,8 euro pe unitate-, a declarat un purtator de cuvant al Mittal Steel.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















