Sinaia a gazduit in perioada 16-18 octombrie seminarul de lansare a proiectului -Predarea Istoriei si Educatia pentru Cetatenie Democratica in Romania-, proiect sustinut financiar de catre Ministerul de Externe al Olandei si de catre Fundatia pentru o Societate Deschisa. Proiectul este realizat pentru o perioada de trei ani, pana in anul 2006, de catre Centrul Educatia 2000+ in parteneriat cu Asociatia Europeana a Profesorilor de Istorie – EUROCLIO.
La seminar au participat experti din Olanda, Marea Britanie, Estonia, Bulgaria si Romania, 45 de profesori de istorie, autori de manuale de istorie si reprezentanti ai Ministerului Educatiei.
Obiectivul proiectului va fi urmarit prin doua componente ale programului: elaborarea de noi materiale didactice si constituirea unui grup de formatori si persoane-resursa care sa asigure continuitatea modernizarii predarii istoriei. Proiectul vizeaza ca pana in anul 2006 sa fie pregatiti peste 500 de profesori de istorie, iar de rezultatele sale sa beneficieze aproximativ 18.000 de elevi.
Spre deosebire de profesorii din invatamantul universitar, cei din invatamantul preuniversitar dispun de resurse materiale, informationale si de relationare mai putine, iar suportul oferit de noul program va incerca sa compenseze aceasta diferenta.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















