
Președintele Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), Ilkka Kanerva, a făcut marți apel la Rusia să-și închidă granița cu Ucraina pentru a împiedica fluxul de arme și luptători către estul ucrainean.
”Liderii ruși vorbesc despre susținerea lor pentru o reglementare pașnică a conflictului în Ucraina. Pornind de la aceasta, fac apel la Rusia să închidă granița pentru a opri fluxul de armament sau de luptători — voluntari sau nu — în estul Ucrainei. Armamentul modern pe care îl folosesc separatiștii nu vine din aer”, a afirmat reprezentantul OSCE, potrivit Interfax-Ukraina.
În același timp, Ilkka Kanerva a subliniat că atacul recent de la Mariupol — atac atribuit de Kiev rebelilor proruși și soldat cu moartea a 30 de civili—, arată o ”gravă escaladare” a situației în estul Ucrainei, președintele AP OSCE insistând asupra încetării imediate a focului în regiune și a îndeplinirii acordurilor de pace de la Minsk.
Kanerva a menționat că situația din Ucraina va figura pe agenda sesiunii de iarnă a AP OSCE care va avea loc în februarie la Viena.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















