Din anul 2004, cadrele didactice ar putea beneficia de sase calatorii cu reducere pe calea ferata, dupa cum prevede proiectul metodologiei de finantare si administrare a unitatilor de invatamant preuniversitar.
In acelasi proiect se stipuleaza si decontul transportului pentru personalul didactic navetist, dar si cheltuielile pentru efectuarea examenului medical obligatoriu.
In ce-i priveste pe dascalii care fac naveta, precizarea se regaseste si in actuala metodologie, dar a fost respectata cand si cand… Si atunci, cu mari probleme.
Tot de la anul, guvernul intentioneaza sa schimbe sistemul de salarizare a cadrelor didactice, preconizand ca pe noul sistem castigurile acestora vor creste cu 30% pana la 50% !
Dar sindicatele din Educatie sunt destul de pesimiste in cazul facilitatilor si al cresterilor salariale promise, mai ales ca negocierile viitorului salariu minim pe economie sunt in impas, deocamdata. Reamintim ca solicitarea sindicatelor era de minimum 100 de euro, in timp ce guvernul a plecat la negocieri cu doar… 70 de euro!
Cert este ca daca proiectul Legii bugetului pe 2004 va aloca doar cu 2.000 de miliarde mai mult pentru educatie, totalul de 17.313 miliarde pe care il va primi Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului se va dovedi din nou insuficient pentru ca dascalii sa poata avea, in sfarsit, un trai cat de cat decent.
Potrivit unui proiect de metodologie de finantare si administrare a unitatilor de invatamant din preuniversitar, elaborat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, de la 1 ianuarie 2004, cadrelor didactice navetiste li se vor asigura fondurile pentru decontarea transportului.
Si, neuitand ca, totusi, 2004 este an electoral, sunt prevazute in plus si sase calatorii cu reducere pe calea ferata. Totodata, din fondurile alocate unitatilor de invatamant vor fi suportate si cheltuielile cadrelor didactice pentru efectuarea examenului medical obligatoriu.
La toate aceste foste, actuale si viitoare promisiuni se adauga si cele privind un nou sistem de salarizare, care ar putea permite cadrelor didactice castiguri mult mai mari. Si asta tot de la anu*…
Un posibil motiv pentru acest optimism financiar ar pute fi si faptul ca, in Legea bugetului pentru anul viitor, invatamantul va beneficia de aproximativ 2.000 miliarde de lei suplimentar, ajungand la un buget de 17.313 miliarde de lei.
Credibilitatea viitoarelor avantaje, sub semnul intrebarii
Sindicatele sunt destul de rezervate in ceea ce priveste aceasta viitoare metodologie. -Deocamdata, totul se rezuma la un simplu material de lucru, care – in viitor – ar putea deveni o noua metodologie… In ceea ce priveste partea cu transportul la si de la locul de munca pentru navetistii din invatamant, totul exista deja in actuala metodologie. Practic, nici n-ar putea face subiectul discutiilor dintre partenerii sociali, pentru ca aceasta facilitate deja exista… Ca nu a fost pusa in practica de cate ori ar fi trebuit, asta este cu totul altceva-, spune presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea.
Salariul minim pe economie, un continuu mar al discordiei
In ceea ce priveste majorarea salariilor, ea nu va putea fi pusa in practica decat dupa ce salariul minim pe economie va fi batut in cuie.
Dar, pentru moment, negocierile dintre confederatiile sindicale, patronale si guvern nu au un rezultat pe baza caruia sa se ia o decizie; in timp ce confederatiile sindicale continua sa solicite un salariu minim de 100 de euro, guvernul si confederatiile patronale considera ca, in cel mai fericit caz, acesta ar putea depasi cu putin trei milioane de lei…
-Ceea ce ni s-a oferit pana acum in ceea ce priveste salariul minim nu este deloc multumitor, asa ca nu exclud demararea unor actiuni de lupta sindicala, in cazul in care nu va ajunge la un nivel decent… Pentru moment, lucrurile sunt incurcate rau…-, a avertizat Aurel Cornea.
Dar promisiunile electorale exista in continuare…
Dupa cum arata proiectul viitoarei metodologii, salariile cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar se vor mari cu pana la 50 de procente si dascalii vor fi platiti diferentiat, cu pana la 30% mai mult decat salariul de baza daca presteaza alte activitati decat cele din norma de predare si cu 50% mai mult daca obtin rezultate deosebite in procesul instructiv-educativ.
Prestatia dascalilor va fi evaluata potrivit unor standarde profesionale pe care Ministerul Educatiei urmeaza sa le elaboreze. Finantarea invatamantului se va face proportional cu numarul de elevi sau prescolari. In plus, cadrele didactice cu rezultate deosebite vor putea opta pentru plata cu ora.
-FSLI a avut intotdeauna un punct de vedere foarte clar in ceea ce priveste modul de salarizare: progresul in cariera sa fie partea fixa a salariului, in functie de gradul didactic si vechimea in invatamant, iar performantele si progresul scolar – partea mobila a salariului. Pe baza celui de-al doilea criteriu, intre doi profesori cu acelasi grad si aceeasi vechime va putea interveni partea mobila a salariului, in functie de reusitele lor de la clasa, pe baza unor standarde clare-, a conchis liderul FSLI.
Dar, oricat de frumos va arata, viitoarea metodologie nu va putea fi aplicata decat dupa cum se vor modifica Legea invatamantului si Statutul personalului didactic functie de noua Constitutie…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















