Ioana Maria Vlas a declarat, ieri, la primul termen al dosarului FNI de la Instanța Supremă, că justiția nu a inculpat pe cine trebuia în această cauză și că ea nu are de unde să dea bani înapoi investitorilor păgubiți, așa cum i s-a cerut ieri. „Trebuie să-i înțelegeți. Oamenii aceștia au fost păgubiți de niște bani. Trebuie să se repeadă asupra cuiva și este foarte bine că se reped numai asupra mea. Ceilalți nu au nicio vină. Vroiau să le dau banii. Eu le-am spus că nu am niciun ban și că nu este vina mea că justiția romånă nu a inculpat pe cine trebuia, dar ăsta este iarăși un aspect care nu ține de mine“, a spus Vlas. Instanța supremă a amånat, ieri, judecarea dosarului FNI, după ce trei dintre inculpați au cerut termen pentru a-și angaja avocați, judecătorii avertizånd că, la termenul următor, indiferent de situația juridică a inculpaților, vor începe dezbaterile. Cei trei inculpați care nu au avut apărător sunt Gavril Bătrån, Ioan Diță și Mihaela Sima.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















