Alina Mungiu – vedetă porno-politică de Iași

Tema Mungiu – candidată la europarlamentare – readusă în actualitate de un cârlan (mânz înțărcat, care nu mai suge ci doar linge – cf. DEX) al politicii de la Moldova, ilustrează, încă odată, precaritatea și futilitatea ofertei politice actuale. Nu se mai găsește altceva pe piață, în 2009, decât tot o fostă activistă a organelor de partid, cam asta ar fi fondul disputei generate de propunerea înaintată de dubiosul traseist de la Iași, Dan Cârlan. Înainte de primele ei apariții la 22/GDS și înainte de a-și fi pippidizat numele, Tatiana Alina Mungiu nu era nimic altceva decât încă o ieșeancă sosită pe meleaguri dâmbovițene în căutarea confirmării politico-literare. A obținut repede notorietatea, nu confirmarea, lansându-se pe piață cu o lucrare porno-politică, realizată inițial pentru degustarea simțurilor activiștilor comuniști de dinainte de 1989.

Familie de cadriști comuniști sosiți din Basarabia sovietizată

Tatiana Alina Mungiu provine dintr-o familie sosită din Basarabia, familie comunistă cu mari împliniri dacă avem în vedere că Mungiu-tatăl, Ostin Mungiu, era președintele Biroului de partid din UMF și vicepreședinte pe centrul universitar Iași, mama era directoare de liceu și șefă a Biroului de partid. UMF Iași era plin de studenți străini, iar șeful cadrelor didactice care avea misiunea de a-i „supraveghea“ nu era altul decât… tatăl Tatianei. Domnișoara Tatiana Alina Mungiu a călcat pe urmele bătucite de familie devenind șefă ASC pe UMF Iași și redactor-șef la „Opinia Studențească“, ziarul ASCR-ului, patronat de CC al UTC. Din această poziție, la 24 de ani, a simțit nevoia să încununeze linia comunistă a familiei printr-o operă trainică, menită să o așeze în panteonul viitorilor politruci de stat și de partid.
Refulările Alinei au produs „Evangheliștii“, o „operă“ utecistă, de nivelul unei însăilări de nivel de liceu industrial, care a fost băgată în seamă exclusiv datorită intenției provocatoare grosiere unde blasfemia „compensează“ sărăcia imagistică. Vulgaritatea erotică ostentativ afișată trădează cu siguranță frustrările tinerei activiste UTC, dar și libidinoșenia mediului de activiști care încurajau astfel de „opere“ ce se rezumă la batjocorirea fără limite a tot ce este sacru pentru credincioșii creștini, folosind parodierea, insinuarea perfidă și blasfemia.
Astfel a ajuns Mungiu, în 1992, când compunerea sa a primit un premiu ilustrativ pentru nivelul intelectualoid al epocii, să fie băgată în seamă la București, de către activiști ca și ea, concentrați acum la „centrala Soros“. Cu „Evangheliștii“, Mungiu a reușit să parvină în rândul „lumii bune“ pentru care copro-cultura a devenit o alternativă de gust a culturii flatulente. În anii care au urmat, fosta activistă a U.T.C. și U.A.S.C.R. își îndeplinește vocația de cerber ideologic, lansată pe orbita politicii de grupuri ieșite din cavernele ideologice scobite de un Silviu Brucan, fondatorul GDS, tocmai pe Calea Victoriei.

Acuzată de blasfemie

În 2006, probabil pentru relansarea sa, opera ei de bază, „Evangheliștii“, este scoasă de la naftalină în scenă la Iași, la Ateneul Tătărași, sub privirea aprobatoare a Mitropolitului Daniel Ciobotea. Totuși BOR, ca instituție, alături de Arhiepiscopia Romano-Catolică, a taxat piesa drept „blasfemie“, amendând mizeria de la Iași, piesă în care Fecioara Maria apare goală pe scenă, în chip de târfă, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual, își expune fesele dezgolite publicului servit și cu sugerarea unei felațiuni (interesant că Mungiu caligrafiază numele lui Iisus evreiește – Isus – ceea ce înseamnă măgar în ebraică), urmată de comentarii de genul: „- Ai simțit natura divină din mădularul lui dumnezeiesc?“ sau „- Dimpotrivă… e un amant cu totul incapabil…“. Cina cea de Taină este prezentată drept o beție ordinară, pe fond muzical de acordeon, iar Iisus este înlocuit de Mungiu cu Baraba, crucificat în locul Său, în timp ce El, avertizat de Iuda, ia cei treizeci de arginți și fuge ca un laș pentru a scăpa de răstignire. Apostolii mor otrăviți de Pavel care îl înjunghie pe Iisus, un fals Hristos care de fapt nici n-ar fi existat, propovăduiește Mungiu, ca din cărțulia roșie a ateistului bolșevic. Un comentator avizat, Radu Negrescu-Șuțu, care a avut răbdarea să urmărească piesa, mi-a oferit ocazia de a prezenta esența purulentă a „operei“ lui Mungiu. Asta este viziunea despre lume și taine a obsedatei activiste de partid. Culmea – din declarațiile ei reiese că piesa a fost reprezentată tocmai pentru a ilustra principiul „libertății de expresie“, așadar mesajul „operei“ este și un fanion politic semnificativ.
Familia Mungiu, originară din Bălți, de unde a venit bunica, Tatiana, intră astfel în cartea recordurilor proaste ca fiind prima familie din lume excomunicată cultural atât de Biserica Catolică, cât și de cea Ortodoxă pentru afronturile la adresa vieții din „432“, produs subcultural mediocru al fratelui activistei UTC, Cristian, și a creștinătății, din piesa „Evangheliștii“. Considerat „un film sordid și plin de vorbărie“, „432“ a fost desființat de cotidianul oficial al Vaticanului „Osservatore Romano“. La Alina Mungiu nu mai ai ce să desființezi, e suficient să o privești cum arată și înțelegi că a fost desființată deja de Dumnezeu.

Lider de porno-partidă

Recent, împinsă de doruri irepresibile, Mungiu a anunțat că este gata de un nou partid, unul plin de sevă democrată, care va aduna coptura fetidă a grupărilor cu care a colaborat dumneaei până acușica. Nu este greu de aproximat din ce fel de personaje se va încropi Partidul Alinei Mungiu Pippidi (PAMP) – e suficient să ne amintim care au fost organizațiile care au susținut piesa-fanion a așa-zisei mișcări a libertății de conștiință, în fapt o adunare de neo-bolșevici hrăniți din resturile putregăite aruncate sub masă de Soros: Cristian Pîrvulescu – Asociația Pro Democrația, Emil Moise – pionul lui Gabriel Andreescu în încercarea nereușită de scoatere a icoanelor din școli, Gabriel Andreescu însuși, Remus Cernea, limbricul lui Andreescu, Ioana Avadani – Centrul pentru Jurnalism Independent, Iustina Ionescu – Centrul de Resurse Juridice, Mircea Toma – de la organizația SOV, Romanița Iordache – de la Accept, organizații de pripas. Toți aceștia au semnat public, în octombrie 2006, un protest, cică de susținere – împotriva cui, a bunului-simț? – a gonoreii interpretative a Alinei Mungiu.
Scandalul din aceste zile din jurul așa-zisei propuneri pentru europarlamentare din partea PD-L Iași a Tatianei Mungiu nu este decât debutul unei relansări în atenția publică a piticaniei gușate uteciste, obsedată de pomenirea numelui său în cât mai variate circumstanțe, fie și scrijelit pe marginea unui pisoar. Onoare de care n-are parte, deoarece nu ar putea inspira pornografic nici măcar un cârlan dezabuzat de absența sugiucului.