Controversatul deputat PSD de Neamt Tarata Culita continua sa calce in picioare legislatia romaneasca si, in acelasi timp, sa-si bata joc de intreaga conducere a partidului de guvernamant. Aceasta sustine ca nu a incalcat contractul de arenda incheiat cu Agentia Domeniilor Statului pentru terenurile din Insula Mare a Brailei, dar minciuna are picioare scurte. Trebuie precizat ca prin contractul de arenda, firma lui Tarata Culita nu are dreptul sa se asocieze cu o alta firma pentru exploatarea terenurilor din Insula Marea a Brailei. -Din raspunsul primit in data de 23.07.2003 de ADS de la Allianz Tiriac Asigurari SA Sucursala Vaslui reiese ca pentru terenul agricol din Insula Mare a Brailei exista Contractul de asociere in participatiune nr. 6823/2001, incheiat intre SC TCE Trei Brazi SRL Piatra Neamt si SC Cerealcom VS Piatra Neamt-.
ADS confirma ca pentru anul agricol 2001 – 2002, firma deputatului neamtean are de achitat o restanta de 37 miliarde de lei si de 80 miliarde de lei pentru 2002 – 2003. Ca atare, in 13 februarie 2003 ADS a reziliat contractul de arenda cu TCE Trei Brazi, dar Tarata Culita a contestat hotararea la Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Desi hotararea a fost redactata de mai bine de o luna, aceasta nu a fost transmisa la ADS. In acest context, directorul general, Corneliu Popa, a declarat ca -dupa comunicarea hotararii arbitrale, ADS va analiza posibilitatea exercitarii caii de atac, iar in situatia in care se confirma existenta contractului de asociere in participatiune, se va lua masura rezilierii contratului de arenda pe baza dispozitiilor Codului civil-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















