Comisia Europeană a aprobat conversia în acțiuni a datoriei Oltchim (OLT) față de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care se ridică la aproximativ 135 milioane euro, în urma operațiunii autoritatea urmând să devină acționarul majoritar al combinatului chimic.
Informația a fost confirmată de către șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), Florin Laurențiu Vlădan, și președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
România a notificat CE în iulie 2009 două măsuri de sprijin în favoarea Oltchim. Prima măsură implică o conversie a datoriei publice în valoare de aproximativ 135 de milioane euro în acțiuni. Cea de a doua măsură este o garanție de stat care acoperă 80% dintr-un împrumut comercial în valoare de 424 de milioane euro, care va fi utilizat pentru modernizarea societății și pentru investiții ulterioare.
Statul deține, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic. Oltchim este una dintre cele opt companii din subordinea Ministerului Economiei monitorizate de FMI, statul intenționând să scoată la vânzare pachetul majoritar de acțiuni.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















