Presedintele companiei petroliere Yukos, Mihail Hodorkovski, a fost arestat, sambata, pe neasteptate, sub acuzatia de evaziune fiscala si frauda de peste un miliard de dolari. -Regele petrolului- din Rusia lui Vladimir Putin a fost practic retinut de agentii FSB (fostul KGB) de pe un aeroport din Siberia si -readus- la Moscova, unde i s-a emis imediat mandatul de arestare. O miscare vazuta ca punctul culminant al ceea ce observatorii rusi considera -hartuirea- simbolului oligarhilor rusi creatie a lui Boris Eltin, in razboiul declarat de Kremlin dupa ce presedintele rus Vladimir Putin a considerat ca acestia au incalcat -pactul- prin care s-ar fi angajat sa nu se amestece in politica. De altfel, si arestarea lui Hodorkovski, ca si intreaga investigatie la care a fost supusa in ultimele luni compania Yukos, sunt vazute de media independenta de la Moscova ca o incercare a Kremlinului de a-si demonstra puterea si de a-i forta pe oligarhi sa se retraga din politica. Procurorii au motivat arestarea magnatului prin refuzul acestuia de a se prezenta la audieri in cursul zilei de vineri, in cadrul anchetei la care este supusa compania Yukos. Hodorkovski zbura in interes de afaceri cu avionul personal si a fost nevoit sa opreasca pentru realimentare, cand agentii FSB s-au napustit inarmati si i-au somat sa se opreasca, in caz contrar amenintand ca trag, dupa cum a declartat un purtator de cuvant al Yukos. Acesta a negat, totodata, ca Hodorkovski ar fi ignorat ordinele de a se prezenta la audieri in fata procurorilor. Singurul mandat pe care l-ar fi primit a venit in timp ce presedintele Yukos era plecat in strainatate, a explicat acelasi purtator de cuvant, motiv pentru care, tehnic, era imposbil sa se prezinte la data la care i se ceruse. O situatie care sa legitimeze ulterior arestarea lui Hodorkovski, ar putea spune carcotasii. In momentul arestarii sefului companiei alti doi responsabili ai Yukos se aflau deja in arest. Este vorba despre Platon Lebedev, directorul economic, cercetat pentru fraudarea unei companii de stat, si despre un alt responsabil financiar, care a supervizat auditul companiei.
Alegeri in decembrie
Mai mult chiar, contextul in care a avut loc arestarea este unul cat se poate de fierbinte. In decembrie, in Federatia Rusa au loc alegeri legislative, iar actiunile sefului de la Yukos nu ajuta in nici un caz planurile presedintelui Putin. Pe de o parte, compania lui Hodorkovski se pregateste sa fuzioneze cu rivala sa nationala Sibneft, o miscare strategica de prima mana, care va da nastere uneia dintre cele mai mari companii petroliere la nivel mondial. O fuziune care, totodata, va face din Hodorkovski, cu o avere evaluata in prezent la opt miliarde de dolari, un om a carui putere ar putea-o concura pe cea a lui Putin. Pe de alta parte, Hodorkovski s-a remarcat ca unul dintre principalii finantatori ai opozitiei ruse, alaturi de alti celebri oameni de afaceri moscoviti care au fost nevoiti sa ia calea exilului pentru a scapa de represiunile politice. Este cazul lui Boris Berezovski, care a primit de curand azil politic in Marea Britanie, dupa ce a incercat sa-si intemeieze propriul partid de opozitie, si al lui Vladimir Gusinski, fost proprietar al unui trust media neprietenos cu puterea, refugiat in Grecia.
Rusii cred, dupa cum relateaza presa rusa, ca Hodorkovski este vizat de procuratura rusa, controlata puternic de Kremlin pentru ca a finantat partidele de opozitie existente la Moscova. Hodorkovski a respins insa cu ceva timp in urma aceasta ipoteza, motivand ca o companie ca Yukos are multi angajati cu viziuni politice diferite, dar a admis faptul ca simpatizeaza cu opozitia liberala, mai exact cu Uniunea Fortelor de Dreapta si cu Yabloko, pe care le finanteaza. In acest timp, Kremlinul are ca miza castigarea a cat mai multe scaune de deputat in Duma de Stat, Camera superioara a parlamentului moscovit, motiv pentru a arunca in lupta toate parghiile de care dispune pentru a inregimeta in partidul proprezidential cat mai multi functionari si angajati din sistemul de stat, presedinte fiind chiar ministrul de interne. Analistii internationali se tem ca Rusia, chiar si in conditiile in care clameaza reforme democratice, sa nu se transforme intr-un sistem de tip chinez, cu economie de piata controlata exclusiv politic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















