
Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a inspectat, sâmbătă, șantierul lotului 4 din tronsonul de autostradă Sibiu – Orăștie, singura problemă fiind neînceperea lucrării la primul tunel de autostradă din țară din cauza unor probleme de expropriere.
Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a vizitat, sâmbătă, în județul Sibiu, lucrările la lotul 4 din tronsonul de autostradă Sibiu -Orăștie, care face parte din coridorul IV paneuropean.
Potrivit constructorului, Sorin Scarlat, director adjunct al asocierii Astaldi (Italia) Euroconstruct Trading 98 (România) – Astalrom (România), utilajele sunt concentrate mai ales la cele două viaducte care vor face legătura cu primul tunel de autostradă din țară, de pe Dealul Săcelului. Lucrările la acesta sunt însă întârziate din cauza unor probleme cu exproprierea unei păduri.
Lucrări ca la metrou
“Suntem în grafic cu lucrările. Problema noastră principală este acea zonă, cu pădurea, care un pic ne întârzie, deoarece acolo lucrarea este mai complexă și va trebui să ne concentrăm să recuperăm timpul", a declarat Sorin Scarlat, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, tunelul, lung de 340 de metri, este o lucrare complexă, la care se va folosi aceeași metodă ca la metroul din București, "o soluție pe pereți mulați, cu o excavație minimală, comparativ cu soluția inițială".
Ministrul Alexandru Nazare a dat asigurări că problema cu exproprierea pădurii va fi rezolvată în cel mult două săptămâni.
"În două săptămâni e ca și rezolvată, am discutat cu Ministerul Mediului și cu cel al Finanțelor și am asigurări că hotărârea de Guvern va fi avizată și va intra pe ordinea de zi a ședinței de Guvern", a declarat ministrul Transporturilor.
Acesta s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor și a spus că se așteaptă ca în două luni să se toarne asfalt.
"Sunt câțiva indicatori care ne arată care este ritmul acestei lucrări. Faptul că au reușit să cheltuiască avansul în jur de 17 milioane, bani pe care i-am și trimis spre rambursare, dat fiind faptul că proiectul a fost aprobat de Comisia Europeană de anul trecut, ne spune că acest proiect e în grafic. De altfel, au mai fost și alte cheltuieli care au fost trimise spre decontare. Acesta este un lucru foarte important pe care trebuie sa îl facă toți constructorii de pe coridorul IV. Faptul că au terminat doar în patru luni arheologia și lucrările de deminare înseamnă că s-au mișcat destul de bine. E un semn bun. Mă aștept ca în luna mai să se toarne asfalt și sper că atacăm cât de curând porțiunea cu pădurea pe care au semnalat-o", a declarat Nazare.
Acesta a mai spus că va monitoriza atent toate loturile de autostradă începute anul trecut, constructorii care nu respectă termenul de finalizare aprilie 2013 urmând să fie penalizați.
"Așa cum am promis de la început o să fiu foarte atent și o să monitorizez foarte atent lucrările de pe toate tronsoanele începute anul trecut, pentru că această parte de implementare e cea mai grea și trebuie să ne asigurăm că vom evita toate aceste obstacole care pot întârzia lucrările. (…) Termenul contractual pentru toate loturile lansate anul trecut este de aprilie 2013, deci atunci toți constructorii au datoria să termine, dacă nu vor fi penalizați. Penalizările sunt incluse în contract", a mai spus Nazare.
Lotul 4 din autostrada Sibiu – Orăștie are o lungime de 16,2 kilometri, de la Săliște la capătul centurii ocolitoare a Municipiului Sibiu, valoarea contractului fiind de 484 milioane lei fără TVA, din care aproximativ 412 milioane lei sunt finanțare europeană.
Tronsonul cuprinde două noduri rutiere, două viaducte de 925 metri, două poduri de 42 metri, patru pasaje peste autostradă de 26 metri, două pasaje peste calea ferată de 40 de metri și primul tunel de autostradă din țară, lung de 340 de metri.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















