Home Actualitate Farmaciile au ramas fara fonduri pentru compensate si gratuite

Farmaciile au ramas fara fonduri pentru compensate si gratuite

DISTRIBUIŢI

Odata cu primirea sumelor alocate de catre casele de asigurari de sanatate pentru medicamentele eliberate in regim de compensare sau gratuit, farmaciile sunt luate cu asalt de catre asigurati la fiecare inceput de luna. Cozi interminabile, ore de asteptare, imbulzeala, nervi si mult stres – reteta pe care bolnavii trebuie sa o urmeze lunar pentru a-si prelungi viata.

In primele zile ale fiecarei luni, majoritatea farmaciilor isi epuizeaza fondurile pentru medicamentele compensate si gratuite, iar asiguratii sunt obligati sa alerge din farmacie-n farmacie.

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Cristian Vladescu, sustine ca exista lunar farmacii care nu-si epuizeaza fondurile datorita adresabilitatii mici, insa legea nu ii permite sa le redirectioneze catre unitatile care au nevoie de bani.

-La nivel national, 27% din farmacii nu-si epuizeaza suma alocata prin contractul comercial semnat cu casele de asigurari de sanatate. In cursul unei luni nu putem sa mutam de la o farmacie la alta sumele ramase. E mai complicat si pentru ca decontam la 90 de zile valoarea acestor medicamente-, a precizat presedintele CNAS, Cristian Vladescu.

Totodata, consilierul personal al acestuia, Augustus Costache, a oferit, pentru Capitala, un exemplu pentru faptul ca exista farmacii care nu isi epuizeaza bugetul alocat pentru medicamentele compensate si gratuite, declarand ca -la sfarsitul lui martie am inregistrat 15 miliarde de lei vechi neutilizati-.

Romania, pe ultimul loc in Europa

Romania aloca cel mai mare procentaj in comparatie cu tarile din Uniunea Europeana din sumele colectate de la asigurati pentru medicamentele respective, din 9.010 milioane lei noi pe 2006, 1916,6 sunt pentru medicamentele compensate si gratuite, iar 636,6 pentru cele acordate prin programele nationale, dar se afla pe ultimul loc in ceea ce priveste valoarea sumei alocata pentru ele.

In ceea ce priveste rezolvarea problemei, reprezentantii CNAS au prezentat o solutie, si anume scoaterea -plafonului- de la farmacii si introducerea lui fie la distribuitorii de produse farmaceutice, fie la medicii de familie.

-Fondurile ne vor ajunge pana luni, in Bucuresti-

Alexandrina Iorga, patroana unei farmacii din Capitala, a declarat ieri dimineata ca -suma acordata de CAS-Bucuresti ne va ajunge pana luni, dupa aceea nu mai putem sa eliberam medicamente compensate si gratuite. Asa se intampla in fiecare luna, iar asiguratii trebuie sa alerge de la o farmacie la alta pana gasesc una care sa nu aiba o adresabilitate mare si care nu si-a consumat astfel sumele alocate-.

-Pe aprilie am primit 60.000.000 lei, din care in primele patru zile ale lunii am epuizat circa 21.000.000 lei-, a declarat Bianca Craciun, de la o farmacie apartinand unei mari retele.

-Am avut o suma pentru compensate si gratuite in valoare de 200 milioane lei vechi pe care i-am epuizat inca din primele doua zile ale lunii in curs. In prezent, eliberam medicamentele doar pentru programele nationale, iar pentru cele compensate si gratuite indrumam bolnavii cu reteta de la medicul prescriptor catre farmaciile care mai au-, sustine A. Neacsu, tot de la o farmacie de lant.

Pe de alta parte, unul dintre cei care asteptau ieri la coada la o farmacie din centrul Bucurestiului, la numai cativa pasi de Ministerul Sanatatii, a afirmat ca, -desi medicamentele de care am nevoie pentru boala cronica de care sufar sunt compensate in diferite procentaje, sunt nevoita sa dau lunar jumatate din pensie pe ele-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.