
După cum ne-am obișnuit în ultimii ani, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a devenit laitmotivul liderilor cu discursuri revanșarde care cer autonomia Ținutului Secuiesc. Astfel, după ce a creat o „furtun` într-un pahar cu apa“, președintele Ungariei, Laszlo Solyom, a venit în Harghita, la Cozmeni, unde, pe un ton moderat, s-a declarat måndru că este maghiar. În schimb, la Cristuru Secuiesc, președintele Uniunii, Marko Bela, a sărit din nou calul prin intermediul unui discurs radicalist pro-domo autonomiei teritoriale și implicit condamnă rii Tratatului de la Trianon. În pofida acestor incidente, președintele Traian Băsescu a facut apel la moderația și la respectarea Constituției.
După cum ne-am obișnuit în ultimii ani, autoritățile de la Budapesta nu pierd nicio ocazie pentru a dezbate tema autonomiei Ținutului Secuiesc, acutizând relațiile dintre cele două state. Un astfel de moment s-a petrecut în aceste zile, cândmass-media din capitala ungară a incriminat pe nedrept autoritățile române pentru că l-ar fi sfătuit pe președintele maghiar Laszlo Solyom să nu viziteze Ardealul cu ocazia „Zilei Maghiarilor de Pretutindeni“ din 15 martie a.c. Practic, în formularea adresată părții române, Solyom a utilizat cuvinte jignitoare la adresa ființei naționale românești, precizând că vine „în autoguvernarea maghiară Harghita“. În ciuda acestui impediment al supărării diplomației de la Budapesta, care a catalogat gestul Bucureștiului drept unul neprietenos, Laszlo Solyom a sosit în Secuime deplasându-se cu autoturismul, după ce și-a devansat cu o zi vizita anulată de oficialitățile române. În acest context, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că nu a existat nicio solicitare și nicio respingere pentru survolarea spațiului aerian românesc de vreo aeronavă civilă în care să fie președintele Ungariei, Solyom Laszlo. „Domnul președinte, (n.r. Solyom Laszlo), care credeam că e civil, nu a vrut să vină cu vreo aeronavă civilă sau cu vreo modalitate civilă. Drept urmare, la noi, nu a existat nimic, nici vreo cerere, nici vreo respingere, nici altceva“, a spus Berceanu. În ciuda acestor incidente minore stârnite artificial de Budapesta, Solyom a fost întâmpinat de sute de persoane, oficiali din Harghita și Covasna, membri ai formațiunilor politice maghiare în localitatea harghiteană Cozmeni, unde s-a desfășurat o parte din ceremonialul dedicat revoluționarilor maghiari de la 1848.
Solyom, ovaționat la Cozmeni
La Cozmeni, din mijlocul Secuimii, președintele Ungariei a declarat că cel mai important lucru este că a ajuns, în „ciuda tuturor obstacolelor“, să sărbătorească 15 martie alături de maghiarii din Ardeal. Pe de altă parte, discursul acestuia a fost moderat în comparație cu cel de anul trecut, centrându-se pe chestiuni generale. „E bine să fii maghiar aici pe Nyerges, la locul de amintire sfințit al libertății maghiare, unde am venit așa de mulți. E bine să fim aici, pentru că toți am venit aici să fim împreună, cu sărbătoare în suflet“, a spus Solyom. Mergând oarecum pe aceeași linie cu Solyom, Laszlo Tokes a reluat tema autonomiei în discursul său, care s-a revărsat mai mult pe faptul că Ungaria a fost acaparată de străini. În schimb, la Cristuru Secuiesc, președintele UDMR, Marko Bela, a sărit calul utilizând tactica discursului iredentist, precizând că dacă maghiarii vor fi uniți, cuvântul românesc „niciodată“ va însemna în maghiară „în curând“. În ciuda acestor discursuri revanșarde, președintele Traian Băsescu le-a transmis maghiarilor din România un mesaj de felicitare, în care le-a spus că România e patria comună a tuturor cetățenilor săi. Potrivit acestuia, datorită democratizării din ultimii ani, asumarea dublei identități, de maghiar și de român, a devenit mai ușoară ca niciodată în istorie.
Noua Dreaptă a manifestat pașnic la Cluj
Aproximativ 200 de etnici maghiari din Cluj-Napoca au pornit, ieri, la ora 12.00, din fața Institutului de Teologie Reformată din Piața Avram Iancu, într-un marș dedicat zilei de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. În paralel cu mitingul maghiarilor, filiala Cluj a Organizației Noua Dreaptă a inițiat un marș pe o arteră paralelă, care s-a încheiat fără incidente.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















