
Românii nu vor all inclusive, sistem ce duce la obezitate și consum mare de alcool – aceasta este explicația patronatelor din turism la sugestia că introducerea sistemului ar crește numărul turiștilor.
Dacă românii nu vor all inclusive cum se face ca se duc în Bulgaria sau Turcia tocmai pentru acest sistem? Oare cine forțează turiștii românii să se ducă la bulgari dacă nu vor all inclusiv?
„Sistemul all inclusive în hoteluri duce la obezitate, consum mare de alcool și risipă”, a declarat președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, ca reacție la declarația ministrului Cristian Petrescu potrivit căruia introducerea sistemului ar crește numărul turiștilor.
„Pentru că sunt medic de profesie vă pot spune că sistemul all inclusive dăunează grav sănătății. El duce la obezitate, consum mare de alcool și risipă“, a spus Murad, care deține mai multe hoteluri pe litoral și în București.
Și președintele ANAT, Corina Martin, spune că sistemul all inclusive nu este o soluție pentru litoralul românesc, pentru că turiștii vor să mănânce de fiecare dată la restaurante diferite.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Cristian Petrescu, a declarat săptămâna trecută, la târgul de turism de la Berlin, că hotelierii de pe litoral câștigă mai mult din mâncare dacă nu vând pachete all inclusive, deși acest sistem le-ar aduce mai mulți turiști.
„Părerea mea este că pierd turiști și evident că pierd, dar dacă dânșilor le convine să țină hotelurile așa, fără all inclusive, și calculele lor relevă că merită așa, e afacerea dânșilor. Cei care ar trebui să ofere aceste pachete all inclusive au alte interese. Probabil că nu sunt atât de rentabile pentru ei cum sunt mesele dacă le vând separat“, a spus ministrul. El afirmă că hotelierii ar trebui să înțeleagă că un profit mai mic de la mai mulți oameni poate fi egal cu un profit mai mare de la mai puțini turiști.
Mai rău ca înainte de '90
Reprezentanții patronatelor din turism spun că imaginea turismului românesc în străinătate este mai proastă decât înainte de anul 1990, și așa se explică numărul mic al turiști străini care vin în ultimii ani pe litoral, comparativ cu cei care ajungeau în urmă cu peste 20 de ani.
„După 22 de ani, România contează foarte puțin ca destinație turistică pe piața internațională. Conta mai mult înainte de 1989“, a declarat Corina Martin, la conferința de deschidere a Târgului de Turism al României.
Potrivit reprezentanților patronatelor, în ultimii ani vin pe litoral maxim câteva zeci de mii de turiști străini, spre deosebire de sutele de mii de străini prezenți în stațiunile de la Marea Neagră înainte de 1989.
„Ca să refacem imaginea turismului românesc și să o aducem măcar la nivelul pe care îl avea înainte de 1990 ar trebui să investim în promovare câteva miliarde de euro“, a spus Mohammad Murad.
Reprezentanții patronatelor au susținut că o parte din banii alocați în ultimii ani pentru promovare externă au fost cheltuiți fără niciun folos. „Nu ne interesează să mergem la 100 de târguri, în țări care nu au niciun potențial pentru noi. Sunt bani aruncați aiurea. Pe noi ar trebui să ne interseze doar țările cu potențial“, a spus Martin.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















