Banca Nationala a Romaniei (BNR) a stabilit dobanda de referinta pentru luna noiembrie la nivelul de 20,19% pe an, in crestere cu aproximativ un punct procentual fata de luna precedenta. Dobanda de referinta este calculata si publicata lunar, fiind o medie a celor mai importante dobanzi de pe piata. Dobanda de referinta din Romania este singura care este calculata, nefiind stabilita nici de Consiliul de Administratie si nici de alte foruri. Potrivit legii, dobanda de referinta se foloseste in actele juridice si alte documente legale. -Dobanda de referinta, spre deosebire de cea de interventie, nu influenteaza piata, fiind mai degraba o dobanda legala. Orice tara trebuie sa aiba o dobanda legala, care este o medie a celor mai importante dobanzi care sunt pe piata-, ne-a declarat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Rata dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei pentru luna octombrie a fost de 19,25% pe an, comparativ cu 19,11% in luna septembrie. In perioada iunie-august 2003, dobanda de referinta s-a mentinut la nivelul de 18,2%. Aceasta dobanda a fost introdusa la 1 februarie 2002, inlocuind taxa de scont, si este calculata dupa o formula care reflecta conditiile reale de pe piata monetara. Dupa ce a scazut continuu de la introducerea sa, dobanda de referinta a inregistrat prima crestere in luna mai, de la 17,4 la 17,9%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















