Home În Lume Putin le dă rușilor patru zile libere cu ocazia învestiturii sale

Putin le dă rușilor patru zile libere cu ocazia învestiturii sale

DISTRIBUIŢI

Premierul rus Vladimir Putin a decretat joi patru zile libere, inclusiv 7 mai, ziua învestiturii sale la Kremlin, oficial pentru ca rușii să se ocupe de grădinărit, au anunțat agențiile ruse. Președintele ales nu a făcut nicio referire la depunerea jurământului care va marca revenirea sa la Kremlin după patru ani la conducerea Guvernului. Putin a declarat că din 6 până în 9 mai, rușii nu vor mai merge la serviciu, „populația exprimându-se în favoarea unor zile libere suplimentare pentru a merge la țară, la grădinărit”. Ziua de 9 mai, dată la care rușii celebrează sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, este liberă în fiecare an. În plus, se va lucra în sâmbetele de 5 și 12 mai în schimbul liberelor de pe 7 și 8 mai. Vladimir Putin a fost ales la președinție cu aproape 64% din voturi la 4 martie, în condiții controversate și în pofida unei importante mișcări de contestare.

Georgiana Moroșan

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.