
Clopotul de pe nava de croazieră Costa Concordia, care a eșuat pe 14 ianuarie în apropiere de coastele italiene, a dispărut, potrivit mass-media italiene. Se pare că persoane necunoscute au furat clopotul care cântărea mai multe zeci de kilograme și care se găsea la o adâncime de opt metri. Parchetul din orașul Grosseto, însărcinat cu anchetarea naufragiului navei Costa Concordia, a deschis o anchetă suplimentară. În cursul nopții de 13 spre 14 ianuarie, Costa Concordia, cu peste 4.200 de persoane la bord, s-a izbit de-o stâncă în apropierea insulei Giglio, coasta de vest a Italiei, înainte să naufragieze. Catastrofa s-a soldat cu 32 de morți, dintre care 25 au fost găsiți, dar 7 sunt în continuare dispăruți.
Georgiana Moroșan
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















