La ospiciu sau la închisoare?
Austriacul Joseph Fritzl, care și-a violat și sechestrat fiica timp de 24 de ani, ascunde mai multe fapte murdare decât și-ar putea imagina un om. Deși destul de șocant pentru orice om rațional să afle că un tată este capabil să își violeze fiica și să o sechestreze mai bine de două decenii, este cu mult mai grav să afli că tragica poveste nu a fost „depănată“ nici pe jumătate. În cei 24 de ani, Elisabeth Fritzl a fost violată de peste 3.000 de ori de „monstrul“ care, din nefericire, îi este părinte. Acuzat de viol, incest, sechestrare, amenințare, sclavie și crimă, acesta nu a recunoscut inițial ultimele două capete de acuzare. În cursul zilei de ieri însă a acceptat că este vinovat de moartea unuia dintre copii, pentru că l-a privat de îngrijiri medicale. Întrebat ce anume l-a făcut să își schimbe pledoaria, inculpatul a răspuns: „Mărturia fiicei mele. Mă recunosc vinovat. Regret“. Înfățișarea de ieri s-a axat în principal pe personalitatea lui Fritzl, care a fost supus unei analize psihiatrice. Psihiatra Adelheid Kastnerva a depus mărturie, iar potrivit raportului său de 130 de pagini, acuzatul poate fi tras la răspundere pentru faptele sale, întrucât avea discernământ, deși suferă de grave tulburări de personalitate și devieri sexuale.
Psihiatra care l-a analizat susține că există riscuri mari ca „monstrul“ să recidiveze, motiv pentru care trebuie internat în ospiciu. Decizia de a-l trimite la ospiciu sau la închisoare rămâne în mâna judecătorilor, care vor hotărî imediat după ascultarea pledoariilor finale. Fiica violată a asistat din umbră la proces, dorind să urmărească reacțiile tatălui, pentru a le introduce într-o carte. Fritzl nu a vorbit cu fiica sa în primii 9 ani de sechestru, coborând de 3 ori pe săptămână la ea pentru a o viola. Victima nu avea nicio fereastră, iar înălțimea de 1,50 m a pivniței nu îi permitea să stea nici măcar în picioare. Atunci când dorea să o chinuie și mai mult îi oprea curentul 10 zile. După 4 ani a început să rămână gravidă, primul copil născându-l singură, pe o saltea murdară, cu un ghid de naștere, o pereche de foarfece murdare și scutece. De asemenea, în primii ani Elisabeth nu avea acces la baie, duș sau chiuvetă și de multe ori nici la căldură. „Monstrul“ nu se purta exemplar nici cu ceilalți copii, dovada fiind chiar mărturia fiului său Harold, care a declarat în fața curții că tatăl său era un dictator în casă, el însuși fiind bătut. Un psihoterapeut a fost desemnat să aibă grijă de Fritzl pentru ca acesta să nu dezvolte tendințe sinucigașe.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















