Home Politic Consiliul National al Secuilor devine caz penal

Consiliul National al Secuilor devine caz penal

DISTRIBUIŢI

La numai o saptamana dupa ce PSD cerea -sa efectueze cercetarile care se impun, potrivit legii, pentru a stabili in ce masura aceasta infiintare a Consiliului National al Secuilor este de natura sa atraga raspunderea penala si sa adopte masuri pentru scoaterea acestuia in afara legii-, autoritatile competente au facut ceea ce trebuia facut cu mult inainte. Dosarul penal referitor la ilegalitatea constituirii Consiliului Secuilor a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, dupa ce procurorii brasoveni si-au declinat raspunderea in favoarea celor de la Curtea Suprema. Crecetarile in acest caz au fost demarate in urma cu cateva zile, cand Prefectura Covasna a depus o sesizare in acest sens la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brasov. Reprezentantii Prefecturii Covasna sustin, in sesizarea inaintata procurorilor brasoveni, ca actiunile intreprinse de Consiliul Secuiesc contravin ordinii constitutionale si contin indemnuri ilegale la separatism si discriminare etnica. La randul lor, procurorii brasoveni, dupa ce au studiat dosarul, au dispus trimiterea acestuia catre procurorii Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, considerand ca acest caz intra in aria de competenta a acestora. -Dupa ce am studiat continutul lucrarii depuse de Prefectura Covasna, si cunoscand faptul ca au fost inaintate alte asemenea sesizari de catre judete care nu se afla pe raza noastra de competenta, am inaintat sesizarea catre Parchetul Curtii Supreme, care urmeaza sa dispuna in acest caz-, a declarat Adrian Saramet, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov. Pe de alta parte, sansele ca legea sa fie aplicata de data aceasta sunt destul de mari, daca tinem cont ca, din punct de vedere politic, aceasta actiune separatista deranjeaza atat PSD, cat si UDMR. Acest aspect este mentionat chiar in comunicatul partidului de guvernamant care isi manifesta satisfactia fata de pozitia UDMR de -respingere a acestui consiliu-. Cu toate acestea, pana la descurajarea unor astfel de idei -autonomiste- prin scoaterea in afara legii a Consiliului National al Secuilor, mai trebuie facut fata unor campanii propagandistice. Deja Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) a anuntat ca va populariza dezideratele autonomiste ale comunitatii maghiare in randul partidelor politice romanesti si a organizatiilor civice.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.