– Intalnirea reprezentantilor studentilor cu cei de la Ministerul Finantelor a fost amanata
– Nici promisiunea cu taxe de camin de 600.000 de lei nu a fost respectata
– In aceste conditii, studentii ameninta cu proteste stradale, la inceputul saptamanii viitoare
Studentii din mai multe centre universitare ar putea declansa greva generala de la inceputul saptamanii viitoare. Desi ar fi trebuit ca Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului sa-i invite pe studenti la negocieri impreuna cu reprezentanti ai Ministerului Finantelor, intalnirea a fost contramandata pe ultima suta de metri.
Cristi Dumitru, liderul Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentilor din Romania, se astepta ca noile negocieri sa fie miercuri sau joi. -Mi se pare ca oficialii MECT inca n-au aflat ca mai multe zeci de mii de studenti se afla in greva japoneza, asteptand rezultatul negocierilor care ar fi trebuit sa se desfasoare in aceste zile. In cazul in care pana luni, 10 noiembrie, nu vom avea raspuns la doleantele noastre, de a doua zi vom intra in greva japoneza-, a precizat presedintele ANOSR.
Cu numai cateva ore inainte ca studentii ieseni sa plece la Bucuresti, sefii MECT au sunat o parte din reprezentanti pentru a anula intalnirea. -Mai aveam cateva ore pana sa plec la Bucuresti. Chiar imi faceam bagajul pentru a ma urca in tren, cand m-a sunat unul dintre studentii de la Bucuresti sa-mi spunia ca intalnirea a fost contramandata-, a declarat Anghel Ficu, reprezentantul iesean al studentilor politehnisti in Consiliul National al Studentilor. Din nefericire, sefii Invatamantului nici macar nu au stabilit cu exactitate o noua runda de negocieri. -Sper ca oficialii din minister sunt constienti de faptul ca nu vor putea organiza intalnirea de la Ministerul Finantelor fara ca la negocieri sa invite si centrul universitar iesean. In protocolul incheiat saptamana trecuta cu MECT, iesenii au semnat independent de celelalte ligi studentesti-, a precizat Anghel Ficu.
Taxe de camin de 600.000 de lei, doar in visele ministerului
Studentii sunt nemultumiti si ca sefii ministerului nu-si respecta promisiunea facuta in urma grevei de saptamana trecuta. Alexandru Athanasiu, ministrul educatiei, cercetarii si tineretului, si-a batut joc de aproximativ 10.000 de studenti cazati anul acesta in campusul -Tudor Vladimirescu-, de la Universitatea Tehnica -Gh. Asachi-. Desi a sustinut ca taxa de camin pe care o vor plati studentii nu va depasi 600.000 de lei, in -Tudor Vladimirescu- situatia sta cu totul altfel. Taxele de camin pe care le vor plati studentii politehnisti depasesc cu mult -prognozele- ministerului. In cazul studentilor familisti din caminele T 16, T 20 si T 21, taxele calculate de administratie si Directia Sociala depasesc cu mult 600.000 de lei. Suma pe care sunt obligati sa o achite tinerii politehnisti variaza intre 800.000 de lei si 1.200.000 de lei, la care se adauga taxa perceputa pentru curentul electric consumat.
Nici in cazul celorlalte camine studentesti situatia nu este mai roz. Taxele in celelalte camine studentesti trec cu mult de 600.000 de lei. -Nu se poate aplica promisiunea ministerului. Taxele pe care le incasam se achita in functie de consumuri. Daca ministerul nu a alocat o suma mai mare pentru subventia de camin, noi nu putem percepe taxe mai mici-, a declarat Gheorghe Gheorghita, directorul Directiei Sociale pentru Probleme Studentesti. In aceste conditii, de tergiversarea discutiilor si nerespectarea promisiunilor facute, studentii isi rezerva dreptul de a anunta MECT ca de saptamana viitoare ar putea incepe din nou protestele stradale, pana cand nemultumirile lor vor fi cu adevarat rezolvate. -Suntem pregatiti sa declansam din nou protestele daca negocierile cu ministerul nu au nici un rezultat concret-, a precizat Ficu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















