Generalul-magistrat Dan Voinea a contestat la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) revocarea sa din funcția de procuror-șef adjunct al Secțiilor Parchetelor Militare din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În plångerea sa, Dan Voinea a criticat hotărårea Secției de procurori a CSM care a avizat propunerea de revocare a sa din funcție, pe motiv că această decizie trebuia luată de Plen.
De asemenea, generalul magistrat a criticat faptul că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare din cauză că avocatul său a fost declarat incompatibil.
Pe de altă parte, Voinea a susținut în plångere că nu i s-au admis probe în apărare, cum ar fi audierea unor martori.
Secția pentru procurori a CSM a admis, în urmă cu o săptămånă, cererea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, de revocare a magistratului Dan Voinea din funcția de procuror-șef adjunct de la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului instanței supreme.
Cazul generalului magistrat Dan Voinea a intrat în Comisia de disciplină a CSM, ca urmare a abaterilor disciplinare constatate în timpul unui control.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















