
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:
MORGENSTERN AVRAHAM, administrator al Shapir Structures S.R.L, la data faptelor, în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea a două infracţiuni de evaziune fiscală.
SHAPIR STRUCTURES S.R.L., în sarcina căreia s-au reținut săvârșirea a două infracţiuni de evaziune fiscală.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2014, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de administrator al S.C. Shapir Structures S.R.L, nu a înregistrat corespunzător veniturile obținute din 3 contracte încheiate cu RAEDPP (EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT) Constanța și Confort Urban S.R.L. Constanța, și nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte.
În aceeași perioadă, inculpatul a înregistrat cheltuieli fictive, reprezentând consultanță și asistență tehnică oferite de societățile Larton Consultants ltd Cipru și Comrad Leasing ltd Cipru.
Aceste activități au fost realizate, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro.
În cauză, procurorii au dispus punerea sub sechestru a bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Morgenstern Avraham şi SC Shapir Structures S.R.L., în valoare totală estimată de circa 2,8 milioane lei şi 4 imobile situate în municipiul Constanţa, neevaluate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















