Home Actualitate Șanse infime la viață dacă nu te numești Cristi Minculescu

Șanse infime la viață dacă nu te numești Cristi Minculescu

DISTRIBUIŢI

În fața lui Dumnezeu, toți oamenii sunt egali. În viața reală, însă, unii sunt „mai puțin egali“ decât alții. Dovadă stau cele 60 de dosare depuse la Ministerul Sănătății, care așteaptă o aprobare. Aceste dosare sunt oameni care suferă de o boală cumplită și care mai au o șansă de vindecare la o clinică în străinătate.
Nu au bani, așa că au apelat la structurile statului. Sunt oameni cu trecut și prezent, dar care nu știu dacă vor mai avea și un viitor. Sunt copii care ar putea deveni doctori, avocați, cercetători sau constructori.
Așteaptă însă de la un alt „Dumnezeu“, Ministerul Sănătății, o aprobare pentru a se trata în străinătate și pentru a mai primi o șansă la viață. Însă, până la acea aprobare e cale lungă. Ar fi avut o șansă în plus dacă aveau un nume celebru, care i-ar suna ministrului a publicitate. Din nefericire pentru ei, au nume simple…

Trimiterea bolnavilor la tratament în străinătate se face în conformitate cu Ordinul nr. 50/2004 al ministrului Sănătății privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate și cu Ordinul nr. 83/2005 privind nominalizarea președinților comisiilor teritoriale de specialitate pentru trimiterea la tratament în străinătate. Inițierea procedurilor de obținere a aprobărilor pentru tratament în străinătate se poate face numai după ce s-au epuizat toate posibilitățile terapeutice în țară. Din acest moment, începe un adevărat calvar și o luptă infernală cu sistemul, dar mai ales cu timpul. Cåt de simplu ar fi însă dacă bolnavul ar avea un nume celebru. Un exemplu este marele artist Cristi Minculescu. La aflarea veștii că solistul de la Iris este bolnav, ministrul Sănătății, Ion Bazac, a făcut toate demersurile necesare ca artistul să beneficieze de tratament în străinătate. Lăudabil gest. „Intervenția pe care o va suferi Cristi Minculescu în Germania va costa mai puțin decât dacă ar fi realizată în țară. Plata operației este un gest de respect și recunoștință față de cel care ani de-a rândul ne-a încântat sufletele“, spunea ministrul la acea vreme. Însă un copil de ce nu ar avea aceeași șansă? Poate că și el ne-ar încânta sufletele mai târziu, prin realizările sale. Nu știm dacă o va face sau nu, însă merită să aflăm. Un asemea caz este Dragoș Croitoru (foto), un caz relatat pe larg de ziarul „Curentul“. Acest copil este în continuare internat la spitalul Colțea din Capitală și așteaptă să-i fie decisă soarta de mai bine de două luni. În prezent, dosarul său este la Direcția de Asistență Medicală din cadrul Ministerului Sănătății, iar lângă dosarul său mai sunt așezate încă 60, la fel de urgente. „Toate dosarele care sunt la minister sunt cazuri disperate. Nu există un caz mai ușor decât altul. Se fac eforturi ca toți să primească bani pentru tratamente“, ne-a declarat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al MS. Însă procedura în vigoare a Ministerului Sănătății privind aprobarea dosarelor pentru plecarea în străinătate a bolnavilor ce nu pot fi tratați în România are deja un cimitir în spate. Mama lui Dragoș nu știe, încă, cât timp mai poate aștepta copilul ei și cere disperată ca aceste proceduri să fie simplificate, ca și alți oameni care ar putea ajunge un dosar plimbat prin structurile ministerului să aibă mai multe șanse la viață.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.