Opiniile exprimate de catre secretarul general al PSD, Dan Matei Agathon, in ceea ce priveste criteriile pe care membrii partidului, care doresc sa candideze la o functie sau sa le pastreze pe cele actuale, trebuie sa le indeplineasca nu sunt impartasite de premierul Adrian Nastase. Primul-ministru sustine ca afirmatiile secretarului general nu corespund -pozitiei partidului-. -Dan Matei Agathon a facut un comentariu intr-o modalitate care nu exprima ceea ce noi am discutat in cadrul partidului-, a declarat Adrian Nastase.
Parerea liderului PSD este ca sumele necesare campaniei electorale care vor intra in conturile partidului vor respecta prevederile legale si vor proveni atat de la buget, cat si din donatii cu anumite limite sau din cotizatii interne.
-Noi avem circa 600.000 de membri, iar cotizatia interna o stabilim in functie de anumite reguli, cum ar fi veniturile acestora. De aceea, daca sunt, si inteleg ca sunt, si oameni de afaceri membri de partid, daca stabilim niste reguli foarte clare privind cotizatiile, eu cred ca aceste lucruri vor fi discutate in interiorul partidului, in orice caz, trebuie sa se inteleaga faptul – n-am facut-o recent, n-am facut-o nici inainte – ca nu vom pune niciodata o presiune asupra unor oameni de afaceri sa contribuie la campania noastra electorala-, a afirmat premierul.
Fapte, nu bani
In ceea ce priveste mult discutatele strategii electorale pe care partidul de guvernamant le are in vedere pentru castigarea campaniei electorale, Adrian Nastase se arata deosebit de increzator in ideea ca cea mai buna campanie electorala este cea data de faptele realizate de guvern, si nu de banii investiti in campanie.
-Eu cred ca, pana la urma, campania electorala ne-o facem noi, prin activitatea guvernului, prin ceea ce realizam la nivelul guvernului in aceasta perioada. Faptele pe care noi le realizam sunt mult mai importante decat isi pot inchipui unii ca banii ar putea in campanie electorala sa compenseze lipsa rezultatelor-, a declarat Nastase.
Din aceste motive, premierul sustine ca le-a cerut membrilor partidului sa se concentreze la nivel local si la nivel central pe rezolvarea problemelor -cetatenilor-, si nu pe colectarea de fonduri. De asemenea, Adrian Nastase a declarat ca nu este adeptul unei campanii agresive. -Iluzia ca prin bani, prin campanii agresive se pot schimba fundamental lucrurile nu cred ca este corecta-, a mai afirmat seful guvernului.
Mihai Somfelean
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















