
Omul de afaceri era prieten cu Șerban
Cornel Șerban, fostul șef DGIPI, ofițerul DGA, Petre Pitcovici, și Puiu Popoviciu au negat ieri în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție că ar fi încercat să influențeze în vreun fel ancheta care îl viza pe omul de afaceri. Astfel, deși Șerban a confirmat că are o relație amicală cu Popoviciu de aproximativ doi ani și că la una dintre întålnirile lui cu omul de afaceri s-a prezentat și Motoc, ofițerul DNA care se ocupa de anchetarea omului de afaceri, acesta a susținut că nu a încercat să influențeze ancheta. Cu toate acestea, el a pre-cizat că la respectiva întrevedere Motoc s-a prezentat cu niște acte, anume citații și adrese din dosarul lui Popoviciu și în cadrul discuțiilor, denunțătorul ar fi sugerat că acele documente ajung foarte greu prin poștă și ar putea fi înmânate, astfel, mai repede, direct la sursă. Șerban le-a mai spus magistraților că a vrut doar să dea un „impuls de rezolvare a dosarelor“ și nu să influențeze ancheta. Iar cu privire la faptul că Șerban i-ar fi transmis consulului de la Milano listingurile telefonice cerute de acesta, fostul șef DGIPI a declarat că la jumătatea lunii decembrie 2008 a fost contactat de Dinu, care i-a comunicat faptul că există o amenințare la adresa unui demnitar. În aceste condiții, Șerban a luat legătura cu Bogdan Teodorescu, care are în atribuții verificarea unor astfel de solicitări, și i-a cerut acestuia să înregistreze lucrarea și să demareze procedurile care se impun. Totodată, Șerban a mai spus că a mai primit o solicitare de la Consulatul de la Milano referitoare la verificarea unei convorbiri telefonice ce aparținea unei persoane din cadrul Consulatului și despre care avea suspiciuni cu privire la activitatea acestuia. Și această cerere a fost transmisă, în condiții oficiale, pentru verificare, a spus Șerban, adăugând că nu a primit răspuns la nici una dintre petiții.
O atitudine defensivă a avut și Pitcovici, care a explicat că a discutat despre cazul lui Popoviciu deoarece Șerban i-ar fi reproșat că anchetele DGA trenează, și că ar trebui să-și facă treaba la fel cum au făcut-o procurorii anticorupție, în cazul lui Popoviciu. În acest context, în biroul lui Șerban, Pitcovici i-a telefonat lui Motoc și l-a întrebat ce știe despre dosar. Fostul ofițer DGA a afirmat că l-a sunat pe Motoc pentru că îl cunoștea, fără a ști că el urma să fie delegat în respectivul dosar. Toate declarațiile făcute de acesta au fost date cu încuviințarea avocatului său. La råndul său, omul de afaceri Popoviciu a susținut că avea o relație de încredere cu fostul șef al DGIPI Cornel Șerban, motiv pentru care a acceptat să se întâlnească cu ofițerul Ion Motoc de la DNA. Puiu Popoviciu a spus instanței supreme că Ilie Cornel Șerban l-a sfătuit „vehement să nu cadă pradă unor astfel de acțiuni și să nu exercite niciun fel de influență asupra lui Motoc“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















